Antrenorul echipei naţionale de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat, ieri, că înfrângerea din partida cu Germania, scor 35-25, de la Campionatul Mondial din China, reprezintă cea mai mare dezamăgire din viaţa sa.
"Este cea mai mare dezamăgire din viaţa mea. Indiferent ce am făcut în cariera mea ca jucător sau antrenor, nu m-am simţit niciodată ca astăzi. Am fost dezamăgit şi după meciurile cu Norvegia şi Spania, dar după cel cu Germania, de astăzi, este groaznic şi, ca de obicei, ultima impresie contează. Chiar dacă ne-am ratat obiectivul am crezut că fetele au puţin orgoliu şi vor intra în teren doar cu gândul la victorie. Astăzi nu avem nicio scuză. Jucătoarele nu au spus nimic după meci. Au făcut multe declaraţii la acest Campionat Mondial, dar pe teren nu a fost la fel. Nu ştiu dacă un psiholog poate rezolva toate problemele echipei din timpul jocului. Psihologul nu o să bage mingea în poartă în locul lor şi nici nu o să le înveţe să mai facă greşeli în momente foarte importante", a spus Voina.
Tehnicianul a afirmat că ştie la ce să se aştepte vineri, când delegaţia României se va întoarce de la Campionatul Mondial din China: "Ne întoarcem vineri acasă, deja ştiu la ce să mă aştept, cum s-a împărţit România în tabere în privinţa mea şi asta o ştim cu toţii, pentru că trăim cu toţii".
Echipa naţională de handbal feminin a României s-a clasat pe locul opt la Campionatul Mondial din China, după ce a fost învinsă, joi, la Suzhou, într-un meci de clasament, de reprezentativa Germaniei, scor 35-25 (20-13).