Antrenorul FC Vaslui, Marius Lăcătuş, a declarat, vineri, că jucătorii săi trebuie să demonstreze duminică, în partida cu Steaua, că sunt "şmecheri", şi că merită primul loc în clasament, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Dacă ne credem şmecheri, că suntem pe primul loc, demonstrăm duminică în Ghencea. Chiar dacă aş fi mulţumit chiar şi cu un punct, asta nu înseamnă că vom merge să stăm cu fundul în poartă. Doar dacă le creezi probleme celor de la Steaua, poţi să speri să obţii punct sau puncte în Ghencea. În aceste condiţii, trebuie să marcăm cel puţin două goluri. Altfel, nu avem la ce spera", a declarat Marius Lăcătuş.
Tehnicianul vasluienilor a recunoscut că se teme de Steaua, ca echipă, şi nu de un jucător anume din lotul formaţiei bucureştene. "Mă tem de Steaua, nu de un jucător anume. Am stimă pentru toţi jucătorii acestei echipe şi nu aş vrea să jignesc pe nimeni prin a nominaliza pe cineva ca fiind mai valoros", a adăugat Lăcătuş.
În afara meciului din Ghencea, etapa mai cuprinde un meci de interes, cel de la Cluj, unde gazdele de la CFR întâlnesc Universitatea Craiova, o formaţie cu fluctuaţii de formă. În rest, celelalte formaţii fruntaşe par a avea misiuni mult mai uşoare, fie că evoluează pe teren propriu, fie că joacă în deplasare.
Programul etapei:
Sâmbătă, 28 Noiembrie
Ceahlăul - Internaţional Curtea de Argeş, ora16:00
Dinamo - Unirea Alba Iulia, ora 18:00
CFR Cluj - U Craiova, ora 20:00
Duminică, 29 Noiembrie
Pandurii Tg. Jiu – Rapid, ora 14:00
Gaz Metan Mediaş - FC Timişoara, ora16:00
Steaua - FC Vaslui, ora 20:00
Luni, 30 Noiembrie
FC Braşov - Poli Iaşi, ora 18:00
Unirea Urziceni - Gloria Bistriţa, ora 20:00
Marţi, 01 Decembrie
Oţelul Galaţi - Astra Ploieşti, ora 14:00
Clasamentul Ligii I:
1. FC Vaslui 14 9 1 4 22-15 28 p. (+7)
2. Rapid Bucureşti 14 8 2 4 32-18 26 p. (+5)
3. FC Timişoara 14 6 7 1 22-9 25 p (+4)
4-5. CFR Cluj 14 7 4 3 18-10 25 p. (+4)
Steaua Bucureşti 14 7 4 3 18-10 25 p. (+4)
6. Unirea Urziceni 14 7 4 3 18-11 25 p. (+7)
7. Dinamo Bucureşti 14 6 4 4 15-10 22 p. (+1)
8. FC Braşov 14 5 6 3 15-9 21 (0)
9. Gaz Metan Mediaş 14 5 4 5 16-20 19 p. (-2)
10. Universitatea Craiova 14 5 2 7 23-22 17 p. (-4)
11. Politehnica Iaşi 14 5 2 7 15-21 17 p. (-4)
12. Astra Ploieşti 14 4 4 7 16-20 16 p. (-5)
13. Pandurii Târgu Jiu 14 4 4 5 11-14 16 p. (-3)
14. Oţelul Galaţi 14 4 3 7 16-21 15 p. (-6)
15. Internaţional Curtea de Argeş 14 5 0 9 12-25 15 p. (-8)
16. Unirea Alba Iulia 14 3 4 7 17-23 13 p. (-8)
17. Gloria Bistriţa 14 2 6 6 12-21 12 p (-9)
18. Ceahlăul Piatra Neamţ 14 2 3 9 9-28 9 p. (-12)