Echipa Unirea Urziceni a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia spaniolă FC Sevilla, într-un meci din etapa a V-a a grupei G a Liga Campionilor, şi şi-a asigurat prezenţa în primăvara europeană.
Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Dragutinovici, în minutul 45, în proprie poartă.
În minutul 45, Brandan a executat o lovitură liberă în interiorul careului formaţiei din Sevilla, iar fundaşul Dragutinovici a trimis cu capul, de la zece metri, în propria poartă.
În urma acestui succes, Unirea Urziceni a devenit prima echipă românească care a obţinut două victorii în grupele Ligii Campionilor.
La partida de pe stadionul Steaua au asistat aproximativ 18.000 de spectatori, printre care s-au aflat şi aproape o sută de fani spanioli.
Dan Petrescu vrea în optimile Ligii
Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat că se simte bine cu opt puncte în Liga Campionilor, dar a precizat că îşi mai doreşte încă unul pentru a ajunge în optimile de finală ale competiţiei.
"Sunt mulţumit de prestaţia jucătorilor şi de rezultat. Este o victorie foarte importantă pentru fotbalul românesc, împotriva unei echipe pe care o văd cel puţin în sferturi. Am demonstrat că dacă muncim bine şi avem atitudine bună putem câştiga în faţa unei echipe puternice. Indiferent de rezultatul ultimului meci din grupă, îmi felicit jucătorii şi sunt mândru de ei. Mă simt bine cu opt puncte în Liga Campionilor, dar mai vreau încă unul şi vreau să mai câştig un meci acasă în optimi", a spus Petrescu.
Tehnicianul ialomiţenilor consideră că această victorie este cel mai important rezultat din cariera sa de antrenor: "Această victorie este cel mai important rezultat din cariera mea. Am făcut mai multe puncte în grupă decât credeau specialiştii. Unirea Urziceni un nume. Cred că cei de la LPF nici nu s-au uitat la meciul nostru din seara asta. Nu putem spune că suntem o echipă norocoasă, că am câştigat cu noroc, pentru că deşi am învins printr-un autogol, am şi marcat un gol valabil care a fost anulat. La final am fost foarte nervos, pentru că am crezut că Liga Campionilor e o competiţie fair-play, în care se trimite mingea afară din joc atunci când un fotbalist e accidentat. Există şi un lucru negativ în acest meci, faptul că Maftei a primit cartonaş galben şi va fi suspendat pentru ultimul joc. La Stuttgart nu va fi aceiaşi presiune pe care am avut-o astăzi, pentru că suntem deja calificaţi în primăvara europeană. Am crezut că dacă vom câştiga astăzi vom fi calificaţi chiar în optimile Ligii Campionilor. Ca recompensă pentru elevii mei o să-i scot în oraş, dar abia după finalul turului de campionat".
Spaniolii au felicitat Unirea pentru victorie
Antrenorul Manuel Jimenez a declarat că rezultatul acestui joc nu-l mulţumeşte, dar este satisfăcut de jocul prestat de elevii săi.
"Sunt supărat pentru rezultat, dar nu şi pentru joc. Jocul a fost de partea noastră. Am avut o atitudine bună, ocazii de gol, posesie, nu am greşit mult, am fost periculoşi mai ales după intrarea lui Perotti. După joc rezultatul nu este just, dar Unirea a muncit foarte mult, a profitat de greşeala noastră, de un autogol, şi nu m-a deranjat stilul ei defensiv. S-a apărat bine, organizat. Chiar dacă bagajul lor ofensiv a fost limitat, îi felicit pentru rezultatul obţinut. După scorul de 1-0 nu a mai vrut să atace. S-a văzut că un meci se câştigă pe teren, nu poţi câştiga un meci considerându-te dinainte superior. Probabil că arbitrul trebuia să arate câteva cartonaşe galbene atunci când Unirea a mai tras de timp", a precizat tehnicianul iberic.
Meciul decisiv se joacă la Stuttgart
Echipa germană VfB Stuttgart, cu atacantul Ciprian Marica pe banca de rezerve, a învins, marţi, deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia scoţiană Glasgow Rangers, într-un meci din etapa a V-a a grupei G a Ligii Campionilor.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Rudy '16 şi Kuzmanovici '59. În urma acestui rezultat, Glasgow Rangers a ratat orice şansă de a mai prinde primăvara europeană.
Clasamentul grupei G este următorul: 1. FC Sevilla 10 puncte, 2. Unirea Urziceni 8 puncte, 3. VfB Stuttgart 6 puncte, 4. Glasgow Rangers 2 puncte.