Reprezentativa României a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), partida amicală susţinută, în deplasare, în faţa echipei similare a Poloniei, care s-a disputat pe stadionul "Legia" din Varşovia, unicul gol fiind înscris de Daniel Niculae, în minutul 59.
Tiberiu Ghioane i-a pasat lui Daniel Niculae în marginea careului şi acesta a şutat, în minutul 59, balonul fiind uşor deviat de Dudka, care l-a depăşit pe portarul Kuszczak.
Polonia: 1. Kuszczak - 19. Kowalczyk, 14. Zewlakov (2. Sadlok '90+1), 4. Kokoszka, 17. Brozek - 16. Blaszczykowski (15. Peszko '79), 5. Dudka, 18. Kosowski (9. Rybus '76) - 11. Jelen, 8. R. Lewandowski (23. Malecki '70), 10. Obraniak (6. Guerreiro '79). Selecţioner: Franciszek Smuda.
România: 29. Pantilimon - 22. Maftei (2. Săpunaru '78), 6. Rădoi, 5. Chivu, 3. Raţ - 14. Roman (16. Nicoliţă '46), 8. Codrea (7. Ghioane '52), 4. Apostol, 10. Cr. Tănase (15. Goian '70) - 9. Marica (18. Gh. Bucur '61), 21. Niculae. Selecţioner: Răzvan Lucescu.
Cartonaşe galbene: Lewandovski '16, Kokoszka '27 / Codrea '25
Fotbalistul Cristian Chivu a fost pentru a 44-a oară căpitanul echipei naţionale şi a urcat pe locul al doilea într-un clasament al jucătorilor cu cele mai multe banderole, fiind devansat doar de Gheorghe Hagi, cu 65 de prezenţe în calitate de căpitan. Chivu l-a devansat în acest clasament pe Costică Ştefănescu.
Răzvan Lucescu: „Rezultatul este uşor mic, puteam să mai marcăm”
Selecţionerul României, Răzvan Lucescu, a declarat, după victoria "tricolorilor", scor 1-0, în amicalul cu Polonia, că jucătorii români ar fi putut câştiga chiar la un scor mai mare acest joc, dacă fructificau ocaziile avute.
"La 1-0 echipa a pus în aplicare ce s-a făcut la antrenamente. Rezultatul e uşor mic, puteam să mai marcăm, să avem o diferenţă mai mare. Sunt bucuros de atitudinea tuturor, de modul în care au luptat pentru victorie. La şedinţa tehnică dinaintea meciului am punctat că important e să avem un atu puternic, al grupului unit, că toţi au numai avantaje când echipa are rezultate şi trebuie să se dăruiască total. Apreciez felul în care au jucat astăzi", a punctat antrenorul român la Sport.ro.
Răzvan Lucescu a adăugat că, în opinia sa, de la venirea la conducerea tehnică a naţionalei României, echipa se află pe un drum bun: "Echipa e pe un drum bun, avem 4 victorii, 2 egaluri şi o înfrângere, în condiţiile în care 5 meciuri le-am jucat în deplasare. Le mulţumesc jucătorilor că s-au prezentat cu toată disponibilitatea, au pus osul. E o echipă în formare, trebuie să ţinem cont că jucăm cu formaţii de diferite calibre, trebuie să învăţăm să câştigăm astfel de meciuri. Va trebui să fim abili şi să scoatem puncte de la echipa din prima urnă valorică. Pot trage concluzii pozitive după acest joc. Nu pot da mereu explicaţii unora care nu sunt mereu lângă echipă, e normal să stea deoparte. E greu de pus la punct anumite relaţii, o organizare în câteva zile. E nevoie de timp, dar şansa face să facem aceste lucruri pe fondul unor rezultate bune".
Zewlakow: „Jucătorii români au fost abili şi periculoşi”
Căpitanul naționalei Poloniei, Michal Zewlakow, a lăudat echipa României, declarând că "tricolorii" au fost abili, au pus probleme și au avut eficiență maximă în meciul amical de sâmbătă, informează publicația Onet.
"Încă de la început românii ne-au pus probleme, au arătat calități, au fost abili și au reprezentat un obstacol puternic. Au demonstrat eficiență maximă, au speculat oportunitatea ivită și au câștigat. Adversarul a profitat și de greșelile noastre din defensivă. N-a fost cel mai bun teren din lume, dar nu trebuie să ne plângem, o echipă trebuie să arate tot ce poate indiferent de circumstanțe", a spus Zewlakow.
Mijlocașul Jakub Blaszczykowski a subliniat că echipa României a făcut un meci bun la Varșovia, însă a avut și noroc la golul marcat de Daniel Niculae. "Terenul era mai mult nisip decât iarbă. Spectacolul a fost stricat de starea proastă a gazonului. E greu să construiești în astfel de condiții, prielnice pentru echipa care mizează pe contre. Nu vreau să se înțeleagă că România a făcut un joc slab. Din contră, a jucat bine, dar a și avut un pic de noroc. A marcat după o deviere, noi am avut situații pe care nu le-amputut fructifica și datorită calității slabe a gazonului. Nu e ușor să joci
în compania unui adversar cum e România", a spus el.
Mijlocașul Kamil Kosowski a afirmat că echipei sale i-a lipsit eficiența. "Ne-am creat câteva ocazii, dar le-am ratat. Terenul a fost greu, a lăsat de dorit, dar a fost la fel și pentru noi, și pentru ei. Nu trebuie să ne plângem", a comentat Kosowski.
Portarul Tomasz Kuszczak a precizat că Polonia putea scoate mai mult din meciul cu România. "Se poate spune că aceleași condiții au fost pentru ambele echipe, dar voiam să arătăm ce putem pe un teren normal. Unde se juca, peste 15 minute nu mai are iarbă. În prima repriză a mai fost cum a mai fost, dar în partea a doua nici nu se mai putea numi gazon. La gol, mingea a ricoșat, se mai întâmplă, a sărit cu noroc pentru ei", a spus goalkeeperul polonez.
Fundașul Piotr Brozek a declarat că Polonia nu merita să piardă meciul cu România. "Am avut mai multe ocazii ca ei, cel puțin patru chiar bune. Uneori se întâmplă ca echipa mai bună să piardă. Terenul a fost greu, dar a fost și pentru români, nu numai pentru noi", a subliniat Brozek.
Atacantul Slawomir Peszko a menționat că nu poate fi mulțumit după un meci pierdut. "Trebuia să fructific măcar una dintre cele două mari ocazii pe care le-am avut pe final. Oricum, era o performanță să stai în picioare pe acest teren. Devenea din ce în ce mai rău pe măsură ce timpul trecea. E greu să joci pe un teren impracticabil", a spus Peszko.