Echipa Unirea Urziceni a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, miercuri, pe stadionul Steaua, în faţa formaţiei scoţiene Glasgow Rangers, în runda a patra a grupei G a Ligii Campionilor.
Golul scoţienilor a fost marcat în minutul 79 de Lee McCulloch, care a şutat puternic de la aproximativ 25 de metri în dreapta portarului Arlauskis.
În minutul 88, Unirea Urziceni a egalat prin Marius Onofraş. Pasă lungă pentru Bilaşco, acesta a întors pentru Onofraş, care a trimis balonul direct în vinclul porţii apărate de McGregor, de la aproximativ 25 de metri.
La meci au asistat aproximativ 15.000 de spectatori, printre cae s-au aflat aproximativ 2.000 de susţinători ai echipei din Glasgow.
La pauză, între fanii scoţieni şi stewarzi a izbucnit un conflict, suporterii scoţieni aruncând cu scaune în direcţia forţelor de ordine. După câteva minute, stewarzii au reuşit să-i calmeze pe susţinătorii echipei scoţiene.
La intrarea pe stadionul Steaua, persoanele care efectuau controlul spectatorilor purtau măşti de protecţie. Meciul s-a desfăşurat în condiţii de ploaie.
Dan Petrescu spune că Urziceniul are faţă de Liga Campionilor
Antrenorul Dan Petrescu a declarat că formaţia sa a arătat ca o echipă de Liga Campionilor şi că merită să evolueze în această competiţie.
"Am făcut un joc foarte bun, a fost o diferenţă faţă de meciul de la Glasgow. Acolo am marcat patru goluri din patru şuturi, iar acum trebuie să fiu mulţumit cu un punct, pentru că am egalat în ultimele minute. Unirea a fost mai bună astăzi, dar nu întotdeauna echipa mai bună câştigă. În prima repriză au fost ocazii mari de ambele părţi, parcă mai mari au fost ale noastre, în repriza a doua am început excelent, am dominat jocul, şi nu mă gândeam că Rangers poate marca decât eventual dintr-o fază fixă. Un şut de la distanţă, am primit gol împotriva cursului jocului, dar am avut caracter şi am reuşit să revenim. Am arătat ca o echipă de Liga Campionilor şi merităm să fim în această competiţie", a spus Dan Petrescu.
Dan Petrescu a menţionat că pariul pus cu jucătorii săi, cum că Unirea Urziceni nu va mai obţine niciun punct în grupă, după victoria cu Glasgow din etapa a III-a, nu a fost doar pentru a-i motiva pe elevii săi. "Aşa am crezut eu atunci. A fost bun pariul, pentru că după meciul de la Rangers credeam că atitudinea jucătorilor mei va fi negativă, dar nu am ce să le reproşez acestora", a spus antrenorul Unirii Urziceni.
Antrenorul a menţionat că şi-ar fi dorit ca FC Sevilla, adversara Unirii din următoarea etapă, să câştige meciul din această seară cu VfB Stuttgart, pentru a veni "mai relaxată" în deplasarea din România, din etapa a V-a a grupei.
Scoţienii, dezamăgiţi că nu au câştigat
Tehnicianul echipei Glasgow Rangers, Walter Smith, a declarat că nu se aştepta ca Unirea Urziceni să egaleze atât de repede, şi că prin acest rezultat echipa sa s-a îndepărtat de calificarea în faza următoare a competiţiei.
"Am încercat o altă partitură faţă de meciul de la Glasgow, am făcut un joc de deplasare foarte bun, ne-am creat ocazii, dar am avut ghinion cu golul primit în ultimele minute, care ne-a îndepărtat de o calificare în Liga Campionilor sau în Liga Europa. Nu mă aşteptam ca Unirea să mai egaleze atât de târziu, ba chiar mă aşteptam să ne mai creăm ocazii, pe fondul spaţiilor lăsate libere de Unirea în încercarea de a egala. Acum vom încerca să câştigăm ultimele două jocuri şi prin jocul rezultatelor să mai avem şanse la calificare", a precizat Smith.
Sevilla, calificată în optimi
Formaţia spaniolă FC Sevilla a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), partida disputată, miercuri, pe teren propriu, cu VfB Stuttgart, în grupa G a Ligii Campionilor, din care face parte şi Unirea Urziceni, şi s-a calificat în optimile competiţiei, informează site-ul UEFA.
Golul formaţiei iberice a fost marcat de Jesus Navas '14, în vreme ce pentru oaspeţi a marcat prin Kuzmanovici '79.
În urma acestor rezultate, echipa FC Sevilla şi-a consolidat prima poziţie în clasament, cu 10 puncte şi nu mai poate pierde unul dintre primele două locuri calificante în optimi.
Clasamentul grupei G este următorul: 1. FC Sevilla - 10 puncte, 2. Unirea Urziceni - 5 puncte, 3. VfB Stuttgart - 3 puncte, 4. Glasgow Rangers - 2 puncte.