Fostul mijlocaş stelist Tudorel Stoica a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că actualul finanţator al "roş-albaştrilor", Gigi Becali, a pornit atacuri asupra unor oameni care au jucat ani de zile pentru Steaua şi "şi-au rupt picioarele pe terenul de fotbal".
"Cea mai mare tristeţe este că sunt atacate fostele glorii. Gigi are ce are cu suporterii actuali, dar văd că acum a început să se ia şi de oamenii care au făcut istorie nu numai la Steaua ci în fotbalul românesc. Sunt oameni care şi-au rupt picioarele pe terenul de fotbal mulţi ani de zile. E urât ce se întâmplă. Sunt performanţe făcute numai de români şi care nu cred că mai pot fi atinse de o echipă din România", a spus Tudorel Stoica.
Tudorel Stoica consideră că există un război între Gigi Becali şi suporterii stelişti care va avea până la urmă un învingător. "Nu ştiu cum o să se termine. E un război care nu face bine nimănui. Nimeni nu vrea să cedeze şi de suferit va avea doar echipa. S-a ajuns la o situaţie foarte delicată şi trebuie să se găsească o soluţie. Va exista un învingător în conflictul ăsta, nu se poate termina meci nul, dar nu pot să ştiu cine va fi", a mai spus el.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a avut mai multe conflicte verbale în ultima perioadă cu foşti jucători sau antrenori ai grupării "roş-albastre", printre acestea fiind Anghel Iordănescu, Emerich Ienei sau Gavrilă Balint. Suporterii echipei Steaua se află în conflict cu finanţatorul Gigi Becali şi îl contestă pe acesta la fiecare meci de pe teren propriu, din cauza modului în care acesta a decis să îi înlăture de la conducerea băncii tehnice pe antrenorii Gheorghe Hagi, Marius Lăcătuş, Dorinel Munteanu şi Cristiano Bergodi. Fanii cer la fiecare meci plecarea lui Becali de la conducerea Stelei, considerând că finanţatorul şi-a bătut joc de simbolurile clubului.