Antrenorul Viorel Hizo a declarat, miercuri, că regretă plecarea fundaşului Vasile Maftei de la Rapid, precizând că îi va fi greu să-l vadă jucând la Unirea Urziceni, adversara formaţiei giuleştene din etapa a doua a Ligii I.
"Am un regret imens că l-am pierdut pe Maftei. Eu am ţinut foarte mult la Vasile, este un jucător care mi-a fost apropiat, care şi-a făcut datoria faţă de Rapid şi îmi este greu să nu-l văd lângă mine şi să-l văd la adversari", a spus Hizo despre fotbalistul cedat grupării ialomiţene în această vară în schimbul a aproximativ 400.000 de euro.
Tehnicianul se aşteaptă la un meci greu, sâmbătă, cu Unirea Urziceni, echipă despre care spune că nu traversează o perioadă proastă chiar dacă a înregistrat două înfrângeri în faţa formaţiei CFR Cluj. "Cu Urziceniul ne aşteaptă un meci foarte greu, pentru că jucăm cu echipa campioană, o echipă care este foarte bine pregătită şi organizată. Însă eu consider că orice rezultat este posibil în acest meci. Nu ştiu dacă Urziceniul trece printr-o pasă proastă, pentru că trebuie să ţinem cont că în cele două jocuri a întâlnit fosta campioană. Iar CFR Cluj este o echipă care are cam tot ce-i trebuie şi ar putea să câştige încă un campionat", a adăugat antrenorul rapidist.