Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, agenţiei MEDIFAX, că fostul selecţioner al României, Anghel Iordănescu, a fost "turnat" la Securitate, în perioada când era jucător, de către unul dintre cei mai mari antrenori români.
"În fotbal au fost zeci, poate sute, de mâncători de căcat. Ar trebui ca numele lor să fie făcute publice. Au fost şi nume grele din fotbalul românesc. Vai de capul meu. Păi întrebaţi-l pe Iordănescu, dar nu vrea să spună. Sau luaţi dosarul să vedeţi cine l-a dat în gât? Unul dintre cei mai mari antrenori români. Nu vreau să spun eu cine, deşi toată lumea bănuieşte", a declarat Dragomir.
Preşedintele LPF afirmă că nu a fost constrâns să facă note informative în perioada în care a ocupat funcţia de preşedinte la Victoria Bucureşti sau FC Scorniceşti. "Securitatea nu-ţi făcea nimic dacă nu le dădeai note. Eu ieşeam în străinătate fără probleme şi nu am făcut note. Cine era caracter tare nu ceda. Păi aveau ei curajul să mă racoleze? Dacă veneau la mine, îi făceam de căcat. Păi eu eram preşedinte la Victoria, la Sconiceşti, cum de nu a semnat niciun raport către nimeni. În calitatea mea, la Victoria, trebuia să fac aşa ceva. Eram în schimb turnat de multă lume. Eram mereu ameninţat că sunt trimis pe graniţă cu ruşii", a mai spus Dragomir.