FC Timişoara a trimis Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal o scrisoare deschisă, în care afirmă că respectă competiţiile organizate de FRF şi LPF, dar aşteaptă ca acestea să respecte, la rândul lor, clubul bănăţean şi îşi arată disponibilitatea pentru normalizarea relaţiilor.
"Supărarea că am pierdut o finală nu înseamnă un gest de frondă la adresa cuiva. Motivele pot fi luate în calcul. Pot genera resentimente sau chiar proteste. Dar toate acestea în afara jocului. Ceea ce s-a si întâmplat. Respectăm orice competiţie oficială, administrată de Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal. În ceea ce priveşte Cupa României, ca dovadă a celor spuse mai sus, am jucat, în acest an, a doua finală din ultimele trei sezoane. Ne-am câştigat dreptul să facem acest lucru pe teren şi numai acolo! Aşa înţelegem noi să respectăm adversarul. Aşa înţelegem noi să respectăm fair-play-ul, obligatoriu în sport şi, cu atât mai mult, în fotbal. Aşa vom rămâne, şi nu ne va schimba nimeni şi pentru nimic, oricare ar fi miza pusă în joc. Respectaţi-ne şi vă vom răspunde înzecit. Poate că e timpul ca relaţiile FC Timişoara cu FRF şi LPF să intre într-o normalitate firească. Din partea noastră aveţi o mână întinsă", se arată în scrisoarea deschisă a clubului FC Timişoara.
FC Timişoara nu a participat la festivitatea de premiere, după ce a pierdut finala Cupei României, cu CFR Cluj, scor 0-3, în semn de protest faţă de arbitrajul prestat de Cristian Balaj, care, în opinia lor, i-a dezavantajat.
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, după încheierea meciului, că în urma incidentelor create de suporterii grupării bănăţene se va analiza dacă echipa timişoreană merită să mai joace în ediţia viitoare a Cupei României.
Comitetul Executiv al FRF a decis, în şedinţa de luni, ca FC Timişoara să primească un ultim avertisment ca urmare a refuzului de a participa la festivitatea de premiere ce a urmat finalei Cupei României Timişoreana.