Formaţia CFR Cluj a câştigat pentru a doua oară consecutiv Cupa României, după ce a învins, sâmbătă, echipa FC Timişoara, cu scorul de 3-0 (2-0), într-o partidă disputată pe stadionul "Municipal" din Târgu Jiu.
Golurile au fost marcate de Ciprian Deac, în minutul 6, Sixto Peralta, în minutul 28 din penalti, şi Juan Emmanuel Culio, în minutul 54.
1-0: Ciprian Deac a reluat, cu capul, din interiorul careului de 6 metri, o lovitură de colţ, executată de Culio, de pe partea dreaptă, profitând şi de o ieşire greşită a portarului Pantilimon.
2-0: Latovlevici l-a faultat în careu pe Toni, asistentul Aurel Oniţă a semnalizat infracţiunea arbitrului Cristian Balaj, care a dictat penalti. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Peralta, care a trimis pe jos, în colţul stâng şi l-a păcălit astfel pe Pantilimon, plecat în partea opusă.
3-0: Peralta a trimis în mijlocul careului echipei FC Timişoara de unde, nemarcat, Culio a şutat din prima în vinclul porţii lui Pantilimon.
CFR Cluj: 1. Nuno Claro – 2. Tony, 6. Mureşan, 15. Alcantara, 4. Panin – 31. Dani – 23. Mara (99. Ruiz \'81), 8. Peralta (33. Pereira \'58), 19.Culio, 77. Deac (8. Dubarbier \'69) – 17. Y. Kone. Antrenor: Antonio Conceicao.
FC Timişoara: 29. Pantilimon - 30. Bădoi (11. Arm. Karamian \'46), 6. Nibombe (16. Luchin \'75), 28. Cisovsky, 3. Latovlevici - 7. St. Stancu, 17. Borbely (8. Vrsici \'58), 5. Alexa, 10. Art. Karamian - 9. Parks, 18. Bucur. Antrenor: Valentin Velcea.
Cartonaşe galbene: Peralta \'35, Y. Kone \'41, Culio \'54 / Alexa \'34, Borbely \'36
Arbitri: Cristian Balaj (central) - Cristian Nica, Aurel Oniţă (asistenţi) - Teodora Albon (rezervă).
Partida a fost întreruptă din cauza suporterilor de la FC Timişoara
Partida a fost întreruptă de două ori de arbitrul Cristian Balaj din cauza comportamentului suporterilor echipei FC Timişoara.
Prima oară, în minutul 37, Cristian Balaj a întrerupt meciul pentru aproximativ două minute, din cauza unor fumigene aruncate de suporterii echipei timişorene pe suprafaţa de joc. În prealabil, suporterii timişoreni au rupt gardul care desparte suprafaţa de joc de tribune, însă nu au pătruns în teren, ei fiind opriţi cu dificultate de un cordon de stewarzi.
Fanii au scandat: "Ruşine, ruşine să vă fie" şi le-au cerut jucătorilor echipei FC Timişoara să părăsească terenul.
Incidentele au plecat de la o fază petrecută în careul echipei CFR Cluj, la care Mureşan l-a jenat pe atacantul Gigel Bucur, oficialii şi jucătorii timişoreni solicitând atunci acordarea unei lovituri de pedeapsă.
Cu patru minute înainte de final, mai mulţi fani au intrat pe gazon pe un atac al formaţiei FC Timişoara, care a reuşit chiar să înscrie, însă golul nu a fost validat după ce în interiorul careului de 16 metri ajunseseră deja doi dintre fani. Unul din fani a reuşit chiar să ia mingea cu care se juca.
Forţele de ordine au intervenit în momentul în care suporterii din peluză încercau să intre pe teren. Fanii au ripostat şi au început să-i lovească pe jandarmi cu cozile de la steaguri şi au aruncat în aceştia cu zeci de scaune rupte. După aproximativ cinci minute, suporterii recalcitranţi au fost izolaţi în peluză, iar forţele de ordine au evacuat zona.
Meciul s-a reluat după aproximativ 7 minute.
Aproximativ 200 de fani clujeni au pătruns pe teren în timpul festivităţii de la finalul Cupei
Aproximativ 200 de suporteri clujeni au pătruns pe teren în timpul festivităţii de premiere a finalei Cupei României, la care echipa FC Timişoara a refuzat să participe.
Fanii echipei CFR Cluj au vrut să se bucure alături de favoriţii lor şi au pătruns pe gazon încercând să se îndrepte spre locul unde se aflau jucătorii antrenaţi de Antonio Conceicao.
Forţele de ordine au reacţionat imediat şi i-au oprit pe suporteri, pe care i-au redirecţionat spre tribună.
La festivitate, trofeul de câştigători ai Cupei României le-a fost înmânat fotbaliştilor clujeni de către antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu. Lucescu le-a dat jucătorilor echipei CFR Cluj şi medaliile.
Victoria formaţiei clujene a fost sărbătorită pe stadionul "Municipal" din Târgu Jiu cu un foc de artificii. Şi la pauza partidei a avut loc un foc de artificii şi de lasere.
FC Timişoara nu a participat la festivitatea de premiere, în semn de protest faţă de arbitrajul prestat de Cristian Balaj, care, în opinia timişorenilor, i-a dezavantajat.
Arpad Paszkany: „Am fost cu trei clase peste Timişoara”
Patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, sâmbătă seară, că echipa antrenată de Antonio Conceicao a fost, la Târgu Jiu, cu trei clase peste adversara din finala Cupei României, FC Timişoara.
"Mă bucur că echipa a arătat adevărata faţă. Mă bucur mult pentru rezultat. Am fost cu trei clase peste Timişoara. M-a surprins jocul slab al Timişoarei", a spus Paszkany.
Referitor la incidentele provocate de suporterii timişoreni în timpul meciului, Arpad Paszkany a spus că fanii respectivi nu sunt reprezentativi pentru Timişoara. "Nu există pădure fără uscături, aşa cum există oameni deosebiţi există şi unii mai puţin deosebiţi. Cei care au intrat pe teren nu sunt reprezentativi pentru Timişoara", a afirmat el.
Mara: „A fost un an extraordinar pentru mine”
Fotbalistul echipei CFR Cluj, Bogdan Mara, a declarat, sâmbătă seară, după câştigarea Cupei României, că sezonul 2008/2009 a fost extraordinar pentru el, deoarece, pe lângă această performanţă, şi formaţia la care a evoluat în tur, Unirea Urziceni, a câştigat un trofeu, campionatul.
"Am reuşit să iau şi cupa şi campionatul în acest sezon şi a fost un an extraordinar pentru mine. Astăzi am câştigat meritat şi am jucat cu atitudine şi cred că am terminat acest sezon cu capul sus", a spus Mara.
Bogdan Mara consideră că adversarii din finala Cupei României, FC Timişoara, ar fi trebuit să dea dovadă de fair-play şi să participe la festivitatea de la final: "Timişoara trebuia să fie fair-play şi să vină la festivitatea de premiere, pentru că aşa este frumos, iar noi jucătorii trebuie să ne respectăm".
Tony: „Am câştigat meritat acest meci”
Fotbalistul echipei CFR Cluj, Tony da Silva, a declarat, sâmbătă seară, că formaţia sa a câştigat meritat finala Cupei României, cu FC Timişoara."Astăzi am fost mai buni şi am câştigat meritat acest meci. Timişoara este o echipă frumoasă, cred că a prins o zi mai slabă. Eu întotdeauna am fost fair-play faţă de Timişoara şi am recunoscut că au fost mai buni. I-am aplaudat de fiecare dată când au bătut. Sper ca şi ei să spună la fel, chiar dacă nu s-au prezentat la premiere", a spus Tony.
Fotbalistul echipei clujene a făcut referire şi la arbitraj, spunând că dacă în fotbalul românesc centralii ar fi precum Cristian Balaj sau Alexandru Tudor campionatul ar fi mai frumos: "Eu am spus de mult timp că dacă în campionatul românesc ar exista mai mulţi arbitri precum Tudor şi Balaj atunci campionatul ar fi fost mult mai frumos şi nimeni nu ar mai comenta de arbitraj".