Pugilistul român Jo Jo Dan şi argentinianul Walter Sergio Gomez au trecut, joi, de proba cântarului, înaintea meciului pe care îl vor disputa la categoria superuşoară, vineri, în cadrul Galei "Invincibilii 4", la Sala "Rapid" din Bucureşti.
Jo Jo Dan are greutatea de 63,300 kg, în vreme ce adversarul său are 62,950 kg. Limita pentru categoria superuşoară este de 63,500 kg.
Pugilistul român s-a declarat uşurat că a reuşit să treacă de proba cântarului şi a promis că va face spectacol în partida cu Sergio Gomez. "Se spune că proba cântarului este primul adversar pe care îl întâlneşti într-o partidă, dar iată că am reuşit să trec cu bine de el, chiar dacă uneori este foarte dificil. De acum urmează meciul şi mâine seară braţul meu drept va fi mătura, iar cel stâng va fi făraşul. Porecla argentinianului este «Praf» şi trebuie să-l curăţăm. Am spus asta sub formă de glumă, dar să ştiţi că sunt pregătit şi promit că voi face spectacol. Sper să fie şi adversarul într-o formă bună pentru a-i oferi publicului un meci frumos", a spus Jo Jo Dan.
La proba cântarului au participat şi ceilalţi sportivi care vor participa la evenimentul de vineri şi niciun pugilist nu a avut probleme.
Jo Jo Dan va boxa vineri, în gala "Invincibilii 4", de la Sala "Rapid" împotriva argentinianului Walter Sergio Gomez, pe durata a 12 reprize, în care îşi va pune în joc titlurile WBC Continental Americas şi NABA la categoria super-uşoară.
Meciul lui Jo Jo Dan va fi precedat de alte patru partide, în care vor urca în ring:
Categoria "super cocoş": Corina Cârlescu - Zvetomira Kristova (Bulgaria)
Categoria "Pană": Viorel Simion - David Kiilu (Kenya).
Categoria grea: Bogdan Dinu - Nikolai Marinov (Bulgaria).
Categoria grea: Lucian Bot - Ivor Marincev (Bulgaria).
Gala "Invincibilii 4" va începe vineri, de la ora 21.00, şi va fi transmisă în direct de Pro TV, intrarea pentru spectatori fiind liberă.