Nicolae Grigorescu, membru în CCA, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că arbitrii sunt afectaţi de ancheta procurorilor DNA, soldată cu reţinerea şefului lor, Gheorghe Constantin, precizând că vrea să creadă că prestaţiile lor din teren nu vor fi afectate de această investigaţie.
"Am fost sunat ieri de Marcel Savaniu şi de alţi câţiva arbitri şi le-am spus să ia poziţie şi să iasă în faţă. Sigur că sunt afectaţi. De exemplu Nica, el a fost implicat şi nu a arbitrat niciun meci al Argeşului. Sunt oameni şi nu pot să nu fie afectaţi. Le-am spus arbitrilor că nu trebuie să se ascundă. Vreau să cred că ceea ce se întâmplă acum în arbirtraj nu le va influenţa prestaţiile arbitrilor din teren. Din punct de vedere moral nu se poate să nu fie afectaţi. Şi eu dacă mă duc observator în tribună sunt măcinat de lucrul ăsta. Suntem oameni şi nu poţi să fii o stâncă în faţa acestor evenimente, chiar dacă nu ai participat la ele şi nu eşti acuzat. Vreau să cred însă că arbitrii sunt tari şi greşelile lor să fie cât mai mici. Să nu fie marcaţi de acest lucru şi timp de 90 de minute să se separe de aceste lucruri. Fotbalul trebuie să meargă înainte. Ei să se ambiţioneze să demonstreze că şi în situaţia în care există faptele ele sunt izolate", a spus Grigorescu.
El a afirmat că este "stupefiat" de arestarea preventivă pentru 29 de zile a preşedintelui CCA, Gheorghe Constantin. "Sunt stupefiat. Nu pot să-mi explic ce văd de două zile la televizor. Aştept verdictul final, pentru că deocamdată există prezumţia de nevinovăţie. Mie mi-e foarte greu să cred că e adevărat ce se spune despre Gheorghe Constantin. Nu îmi vine să cred că i se întâmplă lucrurile astea lui Costică. El îmi e prieten şi am lucrat mulţi ani împreună. Este un coleg bun şi regret sincer ce i se întâmplă", a precizat fostul arbitru.
Instanţa Tribunalului Argeş a hotărât, marţi, arestarea preventivă pentru 29 de zile, a finanţatorului clubului de fotbal FC Argeş, Cornel Penescu, a preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a lui Liviu Făcăleaţă, director general al PIC, şi a lui Cristian Libertatu, fost director al OJPC Argeş.