În secunda 40 a întâlnirii, Florin Costea a deschis scorul pentru Universitatea Craiova cu un şut din interiorul careului, după o recuperare reuşită de fratele său, Mihai Costea.
În minutul 6, Dorel Stoica a transformat penaltiul acordat de arbitrul Alexandru Deaconu pentru un fault comis de Viera asupra lui Şoavă şi a ridicat scorul la 2-0 pentru Universitatea Craiova. După gol, Stoica şi-a scos tricoul şi a afişat un mesaj pentru nepoata sa. Pentru acest gest, căpitanul oltenilor a primit cartonaş galben.
CFR Cluj a redus din diferenţă, în minutul 43, prin Alcantara, care a reluat cu capul din 6 metri un balon centrat din corner de Pereira.
În minutul 68, Dănănae a centrat de pe partea dreaptă, iar Florin Costea a reluat balonul cu capul din 6 metri şi a ridicat scorul la 3-1 pentru Universitatea Craiova.
Golul patru al oltenilor a fost marcat de Mihai Costea în minutul 70. Acesta a scăpat singur de la mijlocul terenului şi l-a învins pe portarul Nuno Claro cu un şut puternic de la 20 de metri.
Clasament:
1. Dinamo Bucureşti 21 13 4 4 32-15 43 (10)2. Unirea Urziceni 21 12 3 6 30-15 39 (9)
3. Rapid Bucureşti 21 11 5 5 30-18 38 (5)
4. FC Timişoara* 21 12 7 2 37-23 37 (13)
5. CFR Cluj 21 10 6 5 27-17 36 (3)
6. Universitatea Craiova 21 9 8 4 30-18 35 (2)
7. FC Vaslui 21 10 5 6 29-19 35 (2)
8. Steaua Bucureşti 21 8 10 3 28-17 34 (4)
9. FC Braşov 21 7 10 4 16-13 31 (1)
10. FC Argeş 21 8 5 8 27-26 29 (-1)
11. Oţelul Galaţi 21 8 5 8 27-27 29 (-4)
12. Gloria Bistriţa 21 6 4 11 18-24 22 (-11)
13. Pandurii Târgu Jiu 21 5 7 9 17-28 22 (-8)
14. Politehnica Iaşi 21 6 4 11 15-28 22 (-11)
15. Farul Constanţa 21 6 4 11 18-32 22 (-11)
16. Gaz Metan Mediaş 21 5 5 11 21-35 20 (-10)
17. CS Otopeni 21 2 5 14 16-35 11 (-19)
18. Gloria Buzău 21 1 3 17 9-38 6 (-24).
* FC Timişoara a fost penalizată cu 6 puncte de FIFA.