Îl vrea căpitan pe Goian
Şeful Stelei a comentat jocul echipei în perioada de pregătire şi a spus că nu se implică în stabilirea căpitanului de echipă: "Steaua joacă extraordinar, însă în atac nu am fost prea clari. Şi eu vreau să mă bat ca Tyson, dar să vedem dacă pot. Atacul trebuie să se bazeze pe cei patru mijlocaşi. Trebuie să se stabilească relaţii de joc între mijlocaşi şi atacanţi. Am simţit o echipă foarte puternică, mingea a fost mai mult la noi, o să luăm campionatul. Eu l-aş vedea căpitan pe Goian, dar nu contează asta. După atâtea stenograme, nici n-am mai vorbit cu Marius despre asta".
În privinţa procesului din dosarul "Valiza", Becali a declarat: "Am obţinut o amânare privind cererea de strămutare a procesului, nu vreau ca procesul să aibă loc la Cluj. Dacă voi fi achitat, nu voi mai da în judecată DNA, dar dacă voi fi condamnat, merg peste tot".
I-a devenit din nou naş lui Rădoi
Finanţatorul echipei Steaua Bucureşti, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că l-a cununat pe fostul căpitan al echipei din Bulevardul Ghencea, Mirel Rădoi, şi la starea civilă, după ce o făcuse în biserică.
"L-am cununat pe Rădoi, pentru că nu avea actele făcute. El nu avea făcută decât cununia religioasă, dar asta civilă nu o făcuse. Am mers cu el la starea civilă, ca să poată să îi facă actele soţiei lui. Eu i-am spus atunci că nu are nicio importanţă cununia civilă. Este important să fii legat în faţa lui Dumnezeu. De aceea am decis să îl cunun numai la biserică. Acum două-trei zile am făcut cununia civilă. Nu a fost emoţionat, râdea cu noi. Acolo nu zice nimic de Dumnezeu. Ceremonia de cununie civilă este ceva comunist", a spus Gigi Becali.