"Deocamdată nu se poate spune exact cine este liderul noii generaţii, pentru că ne-am văzut doar de două ori. Dar eu cred că Torje şi Bicfalvi ar putea fi liderii noi generaţii, în primul rând pentru că au jucat mai mult la tineret. Şi ar mai putea fi Gângioveanu", a spus tehnicianul.
Săndoi susţine că acţiunea din această săptămână, care cuprinde partide de verificare cu selecţionata A şi cu Dinamo, era obligatorie, pentru că jucătorii încă nu se cunosc suficient între ei. "Trebuia să facem această acţiune, pentru că nu ne-am văzut decât de două ori. În plus, în primăvară avem programate trei amicale, cu Slovenia, în deplasare, pe 11 februarie, cu Olanda, la noi, pe 27 martie şi cu Serbia Under 23, pentru care încă se mai discută", a afirmat Săndoi.
Amicalul cu selecţionata A de miercuri este considerat un meci important de Săndoi. "Mă bucur că jucăm cu selecţionata divizionară, este un adversar puternic şi numai prin astfel de meciuri putem să progresăm. Oricum, suntem între noi aici, dacă Victor Piţurcă vrea să urmărească antrenamentele noastre de la tineret o poate face. Iar la meciul cu Dinamo nu ştiu dacă vor folosi jucători ca Marius Niculae sau Dănciulescu. Dar probabil vor juca fotbalişti care au evoluat mai puţin, ca Homei sau Ze Kalanga. Depinde de Mircea Rednic", a explicat Săndoi.
Echipa naţională de tineret va întâlni, miercuri, de la ora 14.00, la Mogoşoaia, selecţionata A a României, iar, joi, de la ora 13.00, formaţia Dinamo pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare.