"Fiţi domnule serios! Asta e ultima chestie, să vândă Becali Steaua. Cred că ăsta ar fi ultimul lucru pe care l-ar vinde Gigi. Sunt baliverne, nu e nimic adevărat. Cere 80 de milioane? Păi cere 80 de milioane ca să nu-i dea nimeni. Cine să dea 80 de milioane de euro?", a spus Ioan Becali, pentru MEDIAFAX.
Totodată, Becali a recunoscut că vărul său trece printr-o criză de lichidităţi, dar asta nu înseamnă "că nu are bani". "E adevărat că Gigi trece printr-o criză, dar e o criză că nu are lichidităţi, nu că nu are bani. Înţelegeţi? Nu are cash. Adică el vrea să scoată pachetele cu 100 de mii de euro din buzunar aşa cum a mai fost filmat. Din acest punct Gigi trece printr-o criză, că nu are lichidităţi", a precizat Becali.
Rugat să comenteze aceleaşi informaţii, Dorinel Munteanu a declarat, la sosirea echipei Steaua de la Munchen: "Nu este nicio criză financiară. Nu cunosc acest lucru."
Mitică Dragomir vede partea bună a crizei
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat că grupările din Liga I vor fi obligate să-şi reducă bugetul anual din cauza crizei economice mondiale, care va stopa şi transferurile unor fotbalişti "de mâna a doua" din străinătate.
Oficialul LPF afirmă că afacerile personale nu sunt încă afectate de criza economică mondială, deşi el a oprit unele investiţii: "Pe mine însă criza asta deocamdată nu m-a lovit. Nu o simt în niciun fel până acum. Dar şi eu mă mai opresc cu construcţiile şi cu alte investiţii. Ce Dumnezeu să facem? Sunt îngrijorat de viitor, normal".