Avancronica partidei amicale de tineret dintre reprezentativele României şi Bulgariei, care se va disputa astăzi, de la ora 14.00, la Caracal, pe stadionul Parc.
Partida de astăzi, cu Bulgaria, va fi a 19-a din palmaresul celor două echipe, dintre care doar patru au fost oficiale - două în preliminariile Campionatului European şi două în preliminariile Jocurilor Olimpice, celelalte 14 având caracter amical.
Primul meci: 1-1, la 29 iulie 1973, la Berlin, în cadrul unui turneu internaţional.
Ultimul meci: 0-0, la 2 august 2006, la Mogoşoaia, în meci amical.
Pentru reprezentativa României de tineret va fi al doilea meci în care evoluează la Caracal. Precedenta confruntare s-a disputat la 3 septembrie 2004, în preliminariile Campionatului European, cu Macedonia, câştigată de "tricolori" cu scorul de 5-1.
Palmaresul echipei de tineret este următorul:
Palmares general: 284 121 66 97 391-321
Palmares pe teren propriu: 124 70 29 24 203-96
Selecţionerul Emil Săndoi va fi pentru a 20-a oară pe banca tehnică a echipei naţionale de tineret: 19 10 7 2 27-14.