Aceşti bani sunt separaţi de cei aproximativ 7 milioane de euro cu care Taher a finanţat activitatea clubului Rapid, începând din luna aprilie. Împrumutul pe care Taher i l-a acordat lui Copos este de 6,5 milioane de euro, iar valoarea tranzacţiei de vânzare-cumpărare a celor 80 la sută din acţiuni este de 12-13 milioane de euro, a declarat o persoană din cadrul clubului giuleştean, sub protecţia anonimatului.
"E vorba de un împrumut pe care Taher i l-a dat lui Copos şi care trebuia transformat în acţiuni. Copos avea nevoie în primăvară de bani pentru blocul de locuinţe de lux pe care îl construieşte în Dorobanţi, lângă restaurantul White Horse. Dar acel împrumut nu este în club acum. Copos a încasat jumătate din banii pentru cele 80 la sută din acţiuni. Dar i-a încasat printr-un împrumut între două persoane fizice, el şi Taher, care nu implică tranzacţia cu clubul", au afirmat sursele citate.
Greşelile lui Taher
Potrivit sursei citate, Taher a greşit că a băgat bani la club fără să facă un audit înainte şi încă o eroare a iordanianului a fost faptul că oamenii acestuia nu au putut controla managementul clubului: "Faptul că managementul nu a fost nicio clipă al lui Taher este o prostie, aici nu are nicio vină Copos. Iar oamenii lui Taher nu puteau să-i dea afară pe X sau Y, nefiind acţionari. Taher a mers pe încredere. Sunt cheltuieli care au fost făcute în trecut şi pe care Taher nu le ştia. Acuma ajunge în presă că Taher nu mai vrea să bage bani la Rapid, dar nimeni nu vede că Taher a dat până acum 13 milioane, mai exact finanţarea clubului şi împrumutul de 6,5 milioane făcut pe persoană fizică".
Taher încearcă să-şi recupereze banii investiţi în club prin transformarea în acţiuni a sumelor împrumutate grupării, operaţiune ce ar urma să fie făcută printr-o majorare de capital social, în cadrul Adunării Generale Extraordinare convocate de Consiliul de Administraţie pentru 2 decembrie.