Consorţiul RCS & RDS - Antena 1 continuă negocierile cu operatorii de cablu, dar aceste drepturi nu vor fi vândute "sub costurile de achiziţie, aşa cum îşi doresc unii operatori de cablu", afirmă Dan Matiescu, director general Antena 1, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
În legătură cu procentul de abonaţi care pot să urmărească meciurile difuzate de GSP TV, prevăzut în contractul semnat de consorţiul Antena 1-RCS & RDS şi de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), Antena 1 transmite că "absolut toate condiţiile impuse în caietul de sarcini şi în contract au fost îndeplinite încă de la participarea la licitaţie şi cu atât mai mult în prezent".
„Potenţial, GSP TV are o acoperire de 100%”
În plus, se precizează că "potenţial, GSP TV are o acoperire de 100% şi nu există nici cea mai mică încălcare a caietului de licitaţii sau a prevederilor contractuale".
Pe de altă parte, directorul general Antena 1, Dan Matiescu, spune că RCS & RDS - Antena 1 negociază în continuare cu operatorii de cablu, în vederea retransmiterii postului GSP TV.
"Este deja de notorietate faptul că RCS & RDS şi Antena 1 au plătit pentru a avea dreptul de transmisie a acestor meciuri. Cum spunea şi şeful LPF, Dumitru Dragomir, fotbalul este o distracţie care se plăteşte. Faptul că RCS & RDS şi Antena 1 negociază în continuare cu operatorii de cablu dovedeşte şi bunăvoinţa şi buna credinţă, dar aceste drepturi nu pot fi vândute sub costurile de achiziţie, aşa cum îşi doresc unii operatori de cablu, ar fi o procedură interzisă prin lege", precizează Dan Matiescu, director general Antena 1. "Aş vrea să reamintesc publicului faptul că drepturile de difuzare asupra meciurilor Ligii Întâi au fost câştigate de consorţiul format din RCS & RDS şi Antena 1 în urma unei licitaţii deschise, la care putea participa orice televiziune, orice operator de cablu sau de telefonie mobilă", susţine Dan Matiescu.
El precizează că Antena1 şi RCS & RDS şi-au adjudecat drepturile de difuzare ale Ligii I de fotbal ca urmare a prezentării celei mai bune oferte - 85 de milioane de euro (fara TVA) - faţă de celelalte televiziuni şi operatori de cablu care au dorit să achiziţioneze difuzarea meciurilor din divizia A.
CNA discută marţi această problemă
Dan Matiescu mai afirmă că telespectatorii pot viziona în prezent postul GSP TV prin solicitarea către operatorul de cablu de a transmite meciurile în cadrul abonamentului, prin abonarea la operatorul de cablu RCS&RDS sau prin achiziţionarea unei antene de tip DigiTv.
Situaţia transmisiei meciurilor din Liga I de RCS&RDS-Antena 1 va fi analizată marţea viitoare de către Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). CNA îi va invita, marţea viitoare, pe reprezentanţii consorţiului RCS&RDS-Antena 1, la şedinţa Consiliului, pentru a evalua situaţia în privinţa accesului populaţiei la meciurile din Liga I, după cum a declarat, marţi, Răsvan Popescu, preşedintele CNA.
(18 sep 2008, 13:58:37