Directorul executiv al FC Farul Constanţa, Dan Pâra, a declarat, marţi, că gruparea constănţeană va face un memoriu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, după ce Comisia de Apel a decis rejucarea meciului cu Poli Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Momentan, doar mi-a fost comunicat de către avocatul care ne reprezintă că a fost respinsă cererea noastră de a vedea dosarul de licenţiere al Politehnicii Iaşi şi că s-a păstrat decizia de rejucare a partidei cu echipa ieşeană. Când primim motivarea acestei decizii vom înainta următorul apel. Avem posibilitatea de a face apel ori la Curtea de Arbitraj Sportiv, ori direct la Lausanne. Vom merge direct la TAS şi sperăm ca acolo să se facă dreptate. Eu cred că sunt şanse mai mari ca la Lausanne să se facă dreptate. Din moment ce s-a scos din regulament paragraful care spunea că arbitrul trebuie să aştepte 60 de minute, înseamnă că s-a scos cu un motiv, aşa s-a vrut, nu s-a scos aiurea. Cei de la TAS sunt neutri şi probabil vor judeca altfel acest caz. Liga are tot interesul să se rejoace partida datorită contractului pe care îl are cu RCS pentru că altfel pierd mulţi bani. La TAS deciziile nu se schimbă decât dacă este negru pe alb că s-a greşit. Dacă este interpretabil, atunci este posibil să se păstreze decizia luată de Comisia de Disciplină din cadrul FRF. Este clar că noi suntem dezavantajaţi dacă se va rejuca meciul. Vom fi nevoiţi să jucăm trei meciuri într-o săptămână , nu ştim ce jucători valizi vom avea atunci şi forma în care ne vom afla", a spus Pâra.
Comisia de Apel a FRF a respins, marţi, apelul înaintat de clubul Farul Constanţa, care cerea să câştige la masa verde partida cu Poli Iaşi, contând pentru etapa a V-a a Ligii I, deoarece nocturna de la stadionul ieşean nu a funcţionat.