Echipa Rulmentul ar putea începe campionatul fără interul Carmen Amariei, jucătoare pentru care oficialii braşoveni negociază cu Universitatea Jolidon Cluj ultimele detalii financiare legate de transferul handbalistei la Braşov, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"În acest moment este posibil ca Amariei să nu poată juca în prima etapă, dacă nu vor fi definitivate detaliile financiare ale transferului. Dacă se va achita suma pe care o cere Clujul, şi dacă vom reuşi să înregistrăm mâine (n.r. - astăzi) la federaţie contractul ei, atunci va juca, dacă nu, probabil că va intra din etapa viitoare", a declarat Remus Cojocaru, preşedintele clubului Rulmentul.
Oficialul braşovean este însă mulţumit că măcar actele portughezei Alexandrina Barbosa au ajuns la timp la Federaţia Română de Handbal, iar jucătoarea va putea face deplasarea şi va avea drept de joc în meciul de la Cluj. Herbert Muller a evitat să facă vreun comentariu legat de obiectivul propus pentru actuala ediţie de campionat. "Tot ce pot spune despre acest lucru, este că principalul meu obiectiv este să câştig următorul meci", a încheiat tehnicianul.
Rulmentul Braşov va juca duminică, în prima etapă a Ligii Naţionale, în deplasare la Baia Mare, cu HCM din localitate.