Acţionarul rapidist Fathi Taher a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX că le cere scuze grupărilor Dinamo şi Steaua pentru "jignirile" care au apărut pe site-ul oficial al clubului giuleştean şi a adăugat că managerul sportiv Cristian Costache a fost sancţionat pentru comunicatul postat pe pagina web.
"Vreau să cer scuze cluburilor Dinamo şi Steaua pentru jignirile care au apărut pe site-ul clubului nostru. Le cer scuze atât în numele meu, cât şi al clubului, în special pentru cuvântul avorton atribuit echipelor Dinamo şi Steaua. Este inaccetabil să folosim astfel de cuvinte la adresa echipelor adverse şi vreau să precizez, în acelaşi timp, că domnul Cristian Costache, unul dintre oamenii din conducerea clubului, a fost amendat pentru acel comunicat care nu reprezintă punctul de vedere al conducerii clubului Rapid. Astfel de lucruri nu o să se mai repete, pentru că m-am ocupat personal de acest aspect. Vreau de asemenea să îi rog şi pe conducătorii cluburilor Dinamo şi Steaua să nu mai atace şi să jignească clubul Rapid", a declarat Taher.
Dinamo, „avorton al fotbalului românesc”
Grupările Rapid şi Dinamo s-au atacat reciproc, marţi, prin intermediul site-urilor oficiale, înaintea meciului direct care va avea loc duminică, în etapa a V-a a Ligii I. Pe site-ul www.fcrapid.ro a fost postat, sub semnătura "Conducerea FC Rapid, un comunicat în care a atacat-o pe adversara din etapa viitoare, Dinamo, pe care a numit-o "avorton al fotbalului românesc", dar şi pe cealaltă rivală bucureşteană, Steaua, o "grupare ilegală" în opinia giuleştenilor.
Comunicatul intitulat "Nu jucăm derbiuri cu falsurile istorice!" este un răspuns la acuzele antrenorului dinamovist Mircea Rednic, care a afirmat că a fost dat afară de pe stadion la meciul Oţelul Galaţi - Rapid, disputat cu porţile închise în cadrul etapei a IV-a a Ligii I, de către oficialii giuleşteni, precum şi la unele declaraţii ale preşedintelui executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea.
"(...) În afara aberaţiilor debitate pe această temă, dinamoviştii apelează, în genul suporterilor de curtea şcolii, la incursiuni într-o istorie pe care n-o stăpânesc şi care le sunt, în cele din urmă, defavorabile. Dinamovistul care şi-a dus «duşmanul de-o viaţă», Steaua, în Liga Campionilor, Cristian Borcea, n-a avut dreptate decât într-o singură privinţă, atunci când a pomenit despre cei 25 de ani. Exact atâţia ani de existenţa avea Rapid în momentul în care acest al doilea avorton al fotbalului românesc, Dinamo, şi-a făcut apariţia printr-un abuz grosolan. Rapid ajunsese, până atunci, într-o finală de cupă europeană şi jucase derbiuri adevărate, cu Ripensia, Venus, Unirea Tricolor, CAO etc. Dar, de unde să cunoască «ilegaliştii» aceste crâmpeie de istorie adevărată, nu fabricată? Şi chiar îi anunţăm pe dinamovişti că nici nu avem pretenţia să jucăm vreodată «derbyuri» în compania acestui imens fals istoric numit Dinamo, ne-am declasa dacă am face-o. Jucăm cu această echipă pentru că aşa ne obligă competiţia şi îi lăsăm satisfacţia de a disputa «unicul derbi» (al comunismului) alături de cealaltă grupare ilegală, Steaua. Să vă fie de bine!", se arată în comunicatul semnat de conducerea FC Rapid.
Comunicat „erupt de la Bălăceanca sau de la Socola”
În replică, pe site-ul oficial al dinamoviştilor a fost postat un comunicat intitulat "Opriţi delirul", în care se precizează că "actualii salariaţi ai birourilor de lângă Podul Grant ar trebui să candideze pentru clinicile Bălăceanca sau Socola".
"Certat cu limba română, comunicatul de presă al clubului Rapid pare mai degrabă erupt de la Bălăceanca sau de la Socola. Cu tot respectul pentru fostele glorii ale clubului Rapid, pentru cei care au făcut istorie în Giuleşti, pentru domnii Fathi Taher, George Copos, Jean Valvis şi Constantin Toma, actualii salariaţi ai birourilor de lângă Podul Grant ar trebui să candideze pentru clinicile amintite mai sus. Într-un moment în care nişte semnatari anonimi uită de trecutul dinamovist al lui Valentin Stănescu, al lui Mircea Lucescu şi Mircea Rednic, antrenorii cu care Rapid a câştigat cele trei titluri de campioană, FC Dinamo Bucureşti cere public intervenţia promptă a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) şi a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) pentru a stopa degradarea fotbalului romanesc!", se arată în comunicatul amintit, semnat "Biroul de presă".
Site-ul oficial al Rapidului spart de hackeri dinamovişti
Pagina forumului de pe site-ul oficial al FC Rapid a fost spartă, miercuri, de hackeri, aceştia fiind probabil suporteri dinamovişti.
La începutul pagini, hackerii au scris "FCDinamo.ro" şi apoi următorul mesaj: "Voi sunteţi nişte avortoni. Dinamo numărul 1 ! Cristis Borcea rulz! Mircea Rednic Ole! Vă rupem sâmbătă!"