Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat pentru cotidianul turc Fanatik, că nu ar fi sfârşitul lumii dacă echipa bucureşteană va fi învinsă de Galatasaray în turul trei preliminar al Ligii Campionilor şi va ajunge în Cupa UEFA.
"Sunt de mulţi ani în fotbal. Ştiu foarte bine cum sunt meciurile tensionate. Şi acesta va fi unul. Este frumos în Liga Campionilor, dar până la urmă jucăm cu Galatasaray. Nu ar fi sfârşitul lumii dacă am fi eliminaţi şi am ajunge în Cupa UEFA, nu ne-am supăra pe viaţă. Nu trebuie să facem o tragedie", a spus Becali.
Probleme la sosirea în Turcia
Jucătorii columbieni ai FC Steaua, portarul Robinson Zapata şi mijlocaşii Dayro Moreno şi Juan Carlos Toja, au avut probleme cu formalităţile vamale pe aeroportul din Istanbul, unde steliştii au ajuns marţi la prânz.
Componenţii delegaţiei steliste, în frunte cu preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, au trecut fără probleme de formalităţile vamale, cu excepţia celor trei columbieni, care au rămas încă o perioadă bună de timp pentru verificări suplimentare ale vizelor. Ceilalţi jucători ai echipei "roş-albastre" au aşteptat în autocar sosirea acestora, apoi toată delegaţia s-a îndreptat spre hotelul Conrad Hilton.
Nu se sperie de atmosferă
Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, marţi, la plecarea steliştilor spre Istanbul, că jucătorii antrenaţi de Marius Lăcătuş nu vor fi intimidaţi de atmosfera de pe stadionul Ali Sami Yen.
"Avem şi emoţii, dar şi credem în calificare. În afară de accidentări, nu mi-e teamă de nimic. Pe Ali Sami Yen va fi o atmosferă specifică Turciei, foarte încinsă, însă pe stadioanele mari din Liga Campionilor unde am jucat, ne-am comportat foarte bine. Nu ne facem probleme că vor fi intimidaţi jucătorii, au experienţă, tărie de caracter şi nu se vor intimida pe Ali Sami Yen. Mergem la calificare. Szekely era unul dintre jucătorii pe care ne bazam, dar cum nu-l avem trebuie să găsim soluţii pentru a-l înlocui cu succes. Toja este legitimat şi este al Stelei, cum să nu poată fi folosit? Toja are cartea verde. Este posibil să-l vedem în teren", a declarat Argăseală.
Janos Szekely şi Mihăiţă Pleşan accidentaţi, Cosmin Vâtcă, Ifeanyi Emeghara şi Valentin Badea, netrecuţi pe lista UEFA, nu au făcut deplasarea în Turcia.
Antrenorul Galtasaray: „Întâlnim o echipă puternică şi bine organizată”
Antrenorul Michael Skibbe a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa, Galatasaray, trebuie să dea totul pe teren pentru a trece, în meciul din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, de Steaua, o echipă pe care o consideră puternică şi bine organizată.
"Trebuie să dăm totul şi să muncim din greu în faţa unei echipe puternice precum Steaua. Sunt sigur că jucătorii vor da totul pentru a ne califica. Am văzut, vineri, Steaua (n.r. - la Iaşi), stă bine în faza defensivă, are şi câţiva jucători ofensivi buni, este o echipă bine organizată, care dispune şi de jucători tehnici. Va fi un meci special, în faţa propriilor suporteri. Trebuie să fim foarte concentraţi la acest meci foarte important pentru ambele echipe. Suntem pregătiţi să ajungem în grupe, unde nimănui nu-i va fi uşor să joace împotriva noastră", a spus Skibbe.
Musulmani versus creştini
Antrenorul echipei din Istanbul a dezvăluit că în poartă titular va fi Aykut, deoarece De Sanctis a venit mai târziu şi mai are nevoie de două-trei săptămâni de pregătire: "Am încredere în Aykut, cred că va face un meci bun. Sunt mulţumit că nu ştiţi foarte multe despre tactica noastră, e important să nici nu ştiţi până miercuri seară. Tot ce vă pot spune e că sper să evoluăm cât se poate de bine".
Skibbe a comentat şi declaraţia finanţatorului stelist Gigi Becali, care afirmase după tragerea la sorţi că "va da piept cu musulmanii". "Şi eu sunt creştin, ca de altfel mulţi jucători din lot. Musulmani şi creştini împreună, vom încerca să dăm totul pentru a câştiga acest meci", a spus Skibbe, zâmbind.
Meciul se vede pe Antena 1
Partida Galatasaray - Steaua, din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, are loc astăzi, de la ora 21.15, pe stadionul Ali Sami Yen din Istanbul şi este transmisă în direct pe Antena 1.