Selecţionerul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, a anunţat, marţi, că a convocat 12 "tricolori" care evoluează în străinătate, printre aceştia regăsindu-se şi George Ogăraru, fundaşul de la Ajax fiind singurul care nu a participat la Euro-2008, informează site-ul FRF.
Jucătorii convocaţi pentru meciul amical cu Letonia, programat pe stadionul "Tineretului" din Urziceni, sunt următorii: Cosmin Contra (Getafe), George Ogăraru (Ajax Amsterdam), Cristian Săpunaru (FC Porto), Gabriel Tamaş (AJ Auxerre), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Paul Codrea (AC Siena), Răzvan Cociş (Lokomotiv Moscova), Nicolae Dică (Calcio Catania), Florentin Petre (Terek Groznîi), Adrian Mutu (Fiorentina), Ciprian Marica (VfB Stuttgart) şi Daniel Niculae (AJ Auxerre).
Site-ul FRF anunţă că există posibilitatea ca Victor Piţurcă să renunţe la unul sau mai mulţi jucători, "în funcţie de forma lor sportivă, de starea de sănătate şi de statutul pe care-l vor avea la echipele lor de club".
Primul meci din istoria naţionalei la Urziceni
Reunirea pentru meciul cu Letonia va avea loc la 18 august, de la ora 12.00, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia. În aceeaşi zi, Victor Piţurcă va susţine o conferinţă de presă de la ora 11.30, în sala de protocol a stadionului din Mogoşoaia. Naţionala României are programate două antrenamente înaintea meciului cu Letonia, luni, de la ora 18.30, şi marţi, de la ora 11.00.
Antrenorul echipei naţionale de tineret a României, Emil Săndoi, a trimis, marţi, faxuri de convocare pentru trei "stranieri", în vederea meciului cu Ţara Galilor, de la 20 august, ora 20.00, în cadrul preliminariilor Campionatul European de Tineret. Aceştia sunt Ştefan Radu (Lazio), Laszlo Sepsi (Benfica) şi Claudiu Keşeru (FC Nantes-Atlantique).