Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că obiectivul formaţiei pregătite de Viorel Hizo pentru sezonul 2008/2009 este clasarea pe unul din primele cinci locuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Porumboiu crede că pretenţiile sale nu pot fi considerate exagerate, din moment ce în această vară a investit în transferuri peste 2 milioane de euro şi în condiţiile în care surse apropiate clubului vasluian susţin că bugetul total pentru sezonul 2008/2009 va fi de peste 15 milioane de euro.
"Consider că am fixat un obiectiv realizabil, la cât s-a investit în transferuri şi la ce buget avem stabilit pentru acest an competiţional. În plus, ne dorim şi să jucăm în Cupa UEFA, competiţie pentru care suntem pregătiţi. Avem un lot foarte puternic, iar cu jucătorii pe care i-am adus nu avem de cine ne teme în campionat", a declarat Adrian Porumboiu.
Tot miercuri, finanţatorul vasluienilor i-a prezentat pe cei opt jucători transferaţi în această vară: portarul Kuciak, fundaşii Daniel Munteanu, Gabriel Cânu şi Markovici, mijlocaşii Genchev şi Marian Aliuţă şi atacanţii Nemanja Jovanovici şi Lucian Burdujan.