Echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea a câştigat titlul de campioană în Liga Naţională de handbal feminin, după ce a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 31-22 (16-10), formaţia Rulmentul Braşov, într-un meci restant din etapa a XXV-a, penultima, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Oltchim şi-a terminat partidele din acest sezon şi se află pe primul loc, cu 46 de puncte, cu două mai mult decât Rulmentul, care mai are de disputat un meci, la 29 mai, cu echipa HCM Buzău.
Indiferent de rezultatul acelui meci, Oltchim este campioană, deoarece, în caz de egalitate de puncte, vâlcencele au avantajul meciurilor directe. Oltchim Râmnicu Vâlcea a câştigat astfel al doilea titlu consecutiv cu antrenorul Gheorghe Tadici pe banca tehnică.
Campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea va evolua direct în grupele Ligii Campionilor, iar vicecampioana Rulmentul Braşov în grupele preliminare ale celei mai importante competiţii continentale.