Portarul echipei Politehnica Iaşi, Cristian Brăneţ, este singurul fotbalist din Liga I care a bifat toate cele 3060 de minute ale sezonului 2007-2008, fiind urmat, într-un top al "integraliştilor", de un alt goal-keeper, Cristian Hăisan, de la FC Vaslui, care a evoluat doar 3055 de minute.
Faţă de anii precedenţi, numărul jucătorilor care evoluează 90 de minute în toate partidele sezonului s-a diminuat vizibil. Dacă în sezonul 1972-1973 au fost 25 de jucători "integralişti", la finalul sezonului 1995-1996, doar 6 jucători au mai reuşit acest lucru.
Cristian Hăisan a ratat şansa de a fi al doilea integralist din acest sezon în ultima etapă a campionatului, când a fost eliminat în minutul 85 al partidei de pe teren propriu, cu Rapid, scor 2-4.
De altfel, postul de portar s-a dovedit a fi unul dintre cele mai stabile posturi din acest campionat, locul trei pe podiumul "integraliştilor" fiind ocupat de jucătorul echipei Steaua, columbianul Robinso Zapata "Rufay", cu 33 de prezenţe. Acelaşi număr de meciuri în Liga I l-au mai reuşit Vasile Maftei, Carlos Cesinha (ambii Rapid) şi Florin Stângă (Pandurii Târgu Jiu).
La capitolul longevitate, jucătorul Petre Marin deţine recordul de prezenţe în liga I, cu 391 de meciuri, urmat de Ionel Dănciulescu (Dinamo), 384 de meciuri, Mihai Guriţă, cu 302, Vasile Jula (Dacia Mioveni), cu 301, Cristian Coroian (Gloria Bistriţa), cu 298, Marius Măldărăşanu (FC Braşov), cu 284 de partide.
Recordul absolut este deţinut de Costică Ştefănescu, jucător ce a evoluat în 490 de partide pe prima scenă fotbalistică a ţării.