Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, pentru AFP, că România şi Franţa vor termina la egalitate, fără goluri, meciul de la turneul final al Campionatului European din Austria şi Elveţia, adăugând că Italia va încheia pe primul loc grupa C, în care se mai află şi Olanda.
"Pronosticul meu? Un meci nul al României fără gol cu Franţa (n.r. - programat la 9 iunie), la fel ca la Saint-Etienne în 1994 (n.r- în preliminariile Euro-96), chiar dacă aş prefera un 2-2 pentru spectacol", a declarat Sandu.
În opinia şefului FRF, această remiză ar fi "bună pentru cele două echipe, deoarece o înfrângere le-ar diminua şansele şi pentru că nu ar exista un perdant înainte de reîntâlnirea din octombrie", în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2010.
Deşi consideră Franţa şi Italia "favoritele" grupei C, Sandu mizează mai degrabă pe Squadra Azzurra pentru a încheia pe locul 1.