Portarul echipei Dinamo, Bogdan Lobonţ, a declarat, marţi, pe site-ul său, că are un contract ferm cu clubul "alb-roşu" pe care doreşte să-l respecte şi nu se gândeşte la niciun transfer, deşi în presă s-a tot vehiculat o plecare a sa de la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare.
"Încă din momentul în care am ratat calificarea în Liga Campionilor cu Dinamo, jurnaliştii m-au transferat aproape în fiecare săptămână. Prima dată trebuia să plec în iarnă, acum în vară. De aproape un an de zile tot spun şi pe acest site (n.r. - www.bogdanlobont.ro) – oricine poate verifica ştirile– şi în interviuri că am un contract serios cu Dinamo, că nu se pune acum această problemă şi oricum decizia nu este numai a mea, ci şi a clubului. Cum nu mai există subiecte în presă, cum se scoate ca din pălărie transferul meu. Asta contează acum? Credeţi că la asta mă gândesc eu înainte de Campionatul European, să semnez precontracte?", a spus Bogdan Lobonţ.
Încă mai speră la locul doi
Portarul a precizat că îşi doreşte să termine sezonul pe locul doi cu Dinamo, chiar dacă această performanţă este foarte greu de realizat. "Dacă spun locul doi, poate o să râdă lumea de mine, dar cum acest lucru se poate matematic vorbind, atunci asta îmi doresc. În cazul în care vom rata acest obiectiv, atunci măcar să învingem în toate partidele, inclusiv în derbiurile cu Steaua şi Rapid, şi atunci, normal, vom avea un loc de Cupa UEFA", a mai spus Lobonţ pentru site-ul său oficial.
Bogdan Lobonţ pune pe primul loc într-un clasament al bucuriilor după reîntoarcerea în România calificarea la turneul final al Campionatului European şi câştigarea titlului cu Dinamo, în timp ce la polul opus, al supărărilor, este dezamăgit de necalificarea "roş-albilor" în grupele Ligii Campionilor.