Atacantul dinamovist Ionel Dănciulescu a declarat, marţi, că nu şi-a făcut un scop din a câştiga titlul de golgheter al Ligii I, precizând că lucrul cel mai important este ca echipa sa să ocupe la finalul campionatului un loc care să-i permită participarea într-o cupă europeană.
"E bine să fiu golgheter, dar cel mai bine e să câştigăm noi ca echipă pentru că nu suntem într-o situaţie foarte bună. Obiectivul nostru este să jucăm într-o cupă europeană şi asta este primordial, să câştigăm ca echipă. Nu ţin evidenţa golurilor. Când echipa merge bine şi eu marchez cât mai multe goluri. Miranda şi Zicu se vor descurca fără niciun fel de probleme. Mai ales Ianis, care este unul dintre cei mai buni jucători din Liga I, jucător cu sclipiri de geniu. Nu-mi fac probleme. Oricine ar juca în atac nu vor fi probleme", a declarat fotbalistul, care nu face parte din lotul dinamovist pentru partida de miercuri cu Pandurii Târgu Jiu, din cauza cumulului de cartonaşe galbene.
Atacantul echipei Dinamo, Ionel Dănciulescu, a reuşit, cu golul marcat în meciul câştigat de "roş-albi" cu Oţelul, scor 1-0, să ajungă la cota de 166 de goluri în Liga I şi să-l egaleze astfel pe Victor Piţurcă în clasamentul "all-time" al golgheterilor. Ionel Dănciulescu se află la al patrulea gol consecutiv în ultimele patru etape şi ocupă primul loc în clasamentul golgheterilor din acest sezon, cu 15 reuşite.