Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a anunţat că biletele la meciurile de pe teren propriu contra echipelor Steaua, Dinamo şi Rapid vor costa 30 de lei, în timp ce la partidele cu celelalte formaţii preţul va fi de 10 lei, informează site-ul oficial al grupării gălăţene.
FC Oţelul Galaţi va juca în primăvară, pe teren propriu, cu Rapid (etapa a XXI-a), cu FC Vaslui (etapa a XXIII-a), cu Gloria Bistrita (etapa a XXV-a), cu Dinamo (etapa a XXVII-a), cu Poli Timişoara (etapa a XXVIII-a), cu Steaua (etapa a XXX-a), cu Ceahlăul Piatra Neamţ (etapa a XXXII-a) şi cu Poli Iaşi (etapa a XXIV-a).