Lucrările la fundaţia noului stadion din cadrul Complexului Sportiv Lia Manoliu vor începe în luna aprilie, până la acea dată urmând să se încheie demolarea actualei arene, a anunţat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul de construcţii, Ştefan Monus.
Acesta a explicat că, aşa cum se aştepta, marea problemă o reprezintă demolarea actualei arene şi nu construirea celei noi. De asemenea, Monus a precizat că actualul gazon nu va putea fi păstrat, urmând să fie înlocuit cu unul nou. "Demolarea a început, urmează să dăm jos prin implozie pilonii de la nocturnă, lucru care se va întâmpla în februarie, iar apoi să scoatem gazonul, pentru că acesta împreună cu toate instalaţiile nu va putea fi păstrat. Va fi dificil, pentru că nu ştim ce este dedesubt. O altă problemă este nivelul pânzei freatice, care e destul de ridicat, de aceea gazonul va fi şi el ridicat cu aproximativ un metru şi ceva peste cel actual. Lucrările la fundaţia noului stadion vor începe în aprilie", a spus Ştefan Monus.
Se doreşte şi un acoperiş retractabil
Proiectul actual al noii arene ar putea fi completat cu un acoperiş retractabil pentru gazon, care ar putea permite găzduirea a unui număr mai mare de evenimente. Pentru acoperişul retractabil, constructorul aşteaptă acordul Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti, întrucât costurile acestuia se ridică la 16 milioane de euro şi nu a fost inclus în preţul iniţial al proiectului de 120 de milioane de euro fără TVA. "Aşteptăm acordul beneficiarului, adică al Primăriei, pentru acest acoperiş retractabil, care va permite organizarea a 15-20 de evenimente pe an în perioadele în care vremea este nefavorabilă. Costul de 16 milioane de euro, conform unui studiu de fezabilitate, va fi amortizat în 4-5 ani. Prelata care se va folosi este ignifugă şi este garantată de firma producătoare 15 ani", a adăugat directorul de construcţii civile şi industriale al firmei germane Max Bogl.
Muncitori din Germania şi România
La construirea arenei vor lucra aproximativ 250-300 de persoane, o parte specialişti din Germania şi o altă parte muncitori români. Ştefan Monus a explicat că forţa de muncă ar putea fi o problemă, având în vedere că "nu se găsesc muncitori în zona oraşului Bucureşti", dar a precizat că o soluţie o reprezintă aducerea unor lucrători din provincie.
55.000 de locuri
Ştefan Monus a menţionat că stadionul va avea o capacitate de 55.000 de locuri acoperite, tribunele urmând să fie împărţite în două gradene cu circulaţie între ele. Suprafaţa arenei va fi de aproximativ 108.000 metri pătraţi, iar cantitatea de beton care se va turna va fi de aproximativ 100.000 de metri cubi. Stadionul va fi construit pe 6 nivele şi va avea 40 de loji VIP dispuse pe două nivele.
Va găzdui finala Cupei UEFA din 2011
Directorul general al FRF, Ioan-Angelo Lupescu, susţine că noul stadion va fi gata în luna mai a anului 2010, pentru ca în 2011 să poată găzdui finala Cupei UEFA. "Trebuia ca acum 10-15 ani să facem acest stadion. Dar important e că am găsit înţelegere până la urmă la Primărie şi Guvern. Sunt şanse reale să găzduim finala Cupei UEFA din 2011. La UEFA este această tendinţă de a duce competiţia şi spre ţările din est. De exemplu, anul acesta finala Cupei UEFA este la Istanbul, iar cea din Liga Campionilor la Moscova", a menţionat Lupescu.