Mijlocaşul Daniel Pancu, care a fost ofertat de conducerea clubului Steaua, va semna un contract în această seară cu Rapid, fiind solicitat în mod special de antrenorul Mircea Rednic, a declarat, marţi, secretarul general Cristian Costache.
"Am ajuns la o înţelegere cu Daniel Pancu, jucător care a fost dorit în mod expres de antrenorul Mircea Rednic. Iar mâine va face deplasarea în Portugalia pentru a se alătura lotului aflat în cantonament", a declarat Costache.
"Până la urmă Pancu a ales Rapidul. S-a înţeles cu domnul Copos şi sunt şanse mari ca cele două părţi să parafeze contractul. Pancu este aproape cu ambele picioare în Giuleşti. Trecutul său de rapidist a contat în alegerea sa", a declarat, marţi, pentru NewsIn, impresarul Victor Becali.
Daniel Pancu, liber de contract după ce şi-a reziliat acordul cu gruparea turcă Bursaspor, a fost foarte aproape de a semna cu echipa Steaua, la sugestia impresarilor săi Victor şi Ioan Becali. Luni seara însă, mijlocaşul s-a întâlnit cu preşedintele Ligii Suporterilor Rapidişti, Gheorghe Răducan, care, împreună cu alţi fani, a reuşit să îl convingă pe acesta să refuze oferta primită de la finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali.
În cursul zilei de marţi, Daniel Pancu a negociat cu acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, cu care a ajuns la un acord.
Potrivit presei din Turcia, Pancu a devenit liber de contract la finalul săptămânii trecute după ce a acceptat ca Bursaspor să nu îi mai plătească o sumă pe care i-o datora, în schimbul rezilierii acordului.
Daniel Pancu a evoluat la Rapid în trei perioade, 1996-1999, 2000-2002 şi 2005-2006, unde în 134 de partide jucate a marcat 43 de goluri.