Oficialii clubului CFR Cluj i-au prezentat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, pe argentinienii Sebastien Dubarbier şi Diego Ruiz Scheuschner, ultimele achiziţii ale liderului Ligii I. Dubarbier, în vârstă de 21 de ani, a fost transferat de la Gimnasia La Plata, iar ultima oară a evoluat la Olimpo Bahia Blanca, unde a fost împrumutat. Mijlocaşul argentinian va purta tricoul cu numărul 24. "Tatăl său deţine şi acum recordul naţional al Argentinei la 100 de metri plat, iar mama sa este campioană la gimnastică. Copilul este aici, este un fotbalist foarte talentat, de mare viteză. Anul trecut a fost declarat cel mai rapid fotbalist din Argentina. Este o raritate pentru America de Sud, pentru că este stângaci, blond şi e un jucător special, pe care îl urmărim de la începutul turului din Argentina", a declarat preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan. Dubarbier, care a spus că poate alerga suta de metri în 11 secunde, a semnat un contract pe cinci ani cu CFR Cluj şi a costat 775.000 de euro. Celălalt argentinian prezentat, atacantul Diego Ruiz, are 1,90 de metri. Lui Ruiz i se mai spune şi Ivan Drago. "Mi se spune aşa după numele personajului principal din filmul Rocky IV. Ştiu care sunt proiectele de viitor ale clubului şi sper să ajungem în Liga Campionilor. Am avut şi alte oferte şi eu, şi Dubarbier, dar am ales să venim în România", a completat Ruiz, care va purta tricoul cu numărul 99 şi a fost transferat de la formaţia chiliană Huachipato.