Preşedintele clubului Poli Ştiinţa Timişoara, Marian Iancu, a declarat, luni, că a înaintat o ofertă de 1,2 milioane de euro plus TVA grupării Gloria Bistriţa pentru fundaşul stânga Lazslo Sepsi. "La capitolul veniri, pe lângă cei doi slovaci, aşteptăm până la sfârşitul săptămânii răspunsul lui Contra. Pentru postul de fundaş stânga am făcut o ofertă Gloriei Bistriţa de 1,2 milioane de euro plus TVA pentru Sepsi şi mai monitorizăm un mijlocaş ofensiv de 19 ani extracomunitar. Aşteptăm răspunsul Stelei pentru Bădoi, reprezentând procentul de 30 la sută dintr-un eventual transfer în afară al lui Emeghara", a spus Iancu.
Oficialul clubului bănăţean a adăugat că în cazul în care Consiliile Judeţean şi cel Local nu vor investi 60 de milioane de euro în construirea unui nou stadion şi a unei baze de antrenament, îşi va retrage sprijinul financiar, urmând să demisioneze şi din funcţia pe care o ocupă. "În cazul în care nu voi reuşi asocierea cu Consiliul Local şi cu cel Judeţean până la data de 30 ianuarie, îmi voi da demisia de la conducerea clubului, iar finanţarea clubului va fi blocată. Îl voi propune pe Chivorchian pentru a prelua şefia clubului şi vom vinde mai mulţi jucători pentru a supravieţui", a completat Iancu, care a menţionat că în cazul în care va pleca de la Poli nu va mai investi în niciun alt club din România, nefiind interesat de sponsorizarea grupării Rapid.