Echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 31-29 (20-16), formaţia daneză Viborg HK, în etapa a cincea a grupei D preliminare a Ligii Campionilor la handbal feminin. Formaţia vâlceană, care era deja calificată în faza grupelor principale încă dinaintea partidei din Danemarca, va juca ultimul meci din grupa D preliminară la 11 ianuarie, de la ora 21.00, în deplasare, cu Buducnost T-Mobile (Muntenegru). După cinci meciuri disputate în grupa D, Oltchim este lider, cu 10 puncte şi un bilanţ de 5 victorii. Primele două clasate se califică în grupele principale ale Ligii Campionilor. Cea de-a doua partidă a grupei D din runda a cincea se va juca la 6 ianuarie, între Ferencvaros Budapesta şi Buducnost.
Tadici, bucuros de victorie
Antrenorul Gheorghe Tadici a declarat că este mândru de acest rezultat, obţinut în faţa unei formaţii care probabil are un buget de şase ori mai mare decât echipa sa. "Cred că am dominat meciul de la început până la sfârşit şi sunt bucuros că suntem pe primul loc în grupă. Sunt mândru că am învins o formaţie ca Viborg, care probabil are un buget de şase ori mai mare decât al nostru", a afirmat Tadici pentru Eurohandball.com. Antrenorul echipei Viborg, Tomas Ryde, consideră că la meciul de miercuri decisiv a fost faptul că apărarea daneză nu a fost prea bună la început. "Nu este o scuză faptul că ne-au lipsit multe jucătoare. Şi Oltchimului i-au lipsit jucătoare. Apărarea noastră nu a funcţionat la început şi acest lucru a fost decisiv", a precizat Ryde.
Întreaga echipă, blocată pe aeroportul din Amsterdam
Jucătoarele echipei de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea, care ar fi trebuit să sosească în ţară în această după-amiază, au rămas blocate la Amsterdam, din cauza închiderii aeroportului Henri Coandă din Bucureşti. "Fetele sunt pe aeroportul din Amsterdam şi nu pot veni în ţară din cauza problemelor de pe aeroportul Otopeni, care este închis. La Amsterdam nu sunt probleme, ci aici în ţară", a declarat preşedintele clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu. Jucătoarele de la Oltchim ar fi trebuit să ajungă în ţară ieri, la ora 16.00. "Avionul nu a mai decolat, este anulat zborul şi mai este unul la 20.30. În jurul orei 19.00 aşteaptă să le spună dacă pot zbura şi ar ajunge în ţară în noaptea asta, dacă nu, pleacă mâine dimineaţă, le dă o cazare în Amsterdam lângă aeroport. Deocamdată nici domnul Tadici (n.r. antrenorul echipei Oltchim) nu ştie exact ce vor face. Totul depinde de starea vremii din Bucureşti", a precizat Gavrilescu.