Formaţia FC Vaslui a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Dinamo, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I, vasluienii reuşind astfel să se impună din nou în faţa dinamoviştilor, după victoria, cu scorul de 2-0, din turul campionatului. FC Vaslui a deschis scorul în minutul 17, prin Sorin Frunză, care a şutat puternic de la aproximativ 18 metri în stânga portarului Bogdan Lobonţ, rămas fără reacţie. Imediat după marcarea golului, Denis Zmeu (FC Vaslui) a fost faultat la mijlocul terenului, ceea ce a dus la izbucnirea unui scandal între jucători. Fotbaliştii celor două echipe s-au îmbrâncit şi unii chiar şi-au lovit adversarii cu pumnii. După aceste incidente, centralul Ovidiu Haţegan a acordat cartonaşe galbene jucătorilor Daniel Sabou (FC Vaslui) şi Adrian Ropotan (Dinamo). Dinamo a egalat în minutul 47, prin Florin Bratu, care a primit o pasă în adâncime şi l-a învins pe Hăisan cu un şut de la 15 metri. FC Vaslui a înscris din nou, în minutul 61, prin acelaşi Frunză, care a expediat un şut-centrare de pe stânga, mingea a căpătat efect şi s-a oprit în plasa laterală interioară, la colţul lung. Lobonţ a fost păcălit de traiectoria balonului. La partidă au asistat aproximativ 5.000 de spectatori, dintre aceştia 150 fiind fani ai echipei Dinamo. După terminarea celor 90 de minute, galeria vasluiană a afişat un banner cu trimitere la unul din finanţatorii dinamovişti: "Sună-i şi zi-le că mai au timp să egaleze".
Unirea Urziceni se menţine în plutonul fruntaşEchipa Unirea Urziceni a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), formaţia Universitatea Cluj, ultima clasată. Marius Bilaşco a deschis scorul în minutul 12, înscriind cu capul, din careul mic, la colţul scurt, de lângă Astorga, după o centrare de pe dreapta a lui Bogdan Mara. George Galamaz a marcat pentru 2-0, în minutul 39, tot cu capul, tot la colţul scurt, după un corner executat de Iulian Apostol.
Universitatea Cluj a avut pe lista rezervelor doar patru jucători, în afara lui Iodi şi Suciu, trimişi în teren în repriza secundă, pe bancă mai luând loc portarul Martin Tudor şi fundaşul Cordoş, acesta din urmă acuzând o viroză.
Rapid încă mai speră la titluFormaţia Rapid Bucureşti a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Gloria Bistriţa. Rapid a deschis scorul în minutul 48, prin Mugurel Buga, care a marcat cu un şut din interiorul careului, în dreapta lui Tătăruşanu, după ce a fost scăpat din marcaj de Abrudan.
Emil Dică a ridicat scorul la 2-0 în minutul 53, când a transformat un penalti dictat după un fault al lui Frăsinescu asupra lui Săpunaru.
Gloria a redus din diferenţă în minutul 62. La un corner de pe partea dreaptă, Emil Dică a respins cu capul până la marginea careului, de unde Câju a şutat puternic, fără preluare. Portarul rapidist Andrade a plonjat pentru a opri mingea, însă aceasta a fost deviată uşor de Bozovici în propria poartă.
Antrenorul Mircea Rednic a declarat că Rapid a obţinut "o victorie mare" în meciul din deplasare cu Gloria Bistriţa, deoarece formaţia pregătită de Ioan Ovidiu Sabău este una puternică pe propriul teren.
"Aici, la Bistriţa se câştigă greu, de aceea este o victorie mare. Am avut şi şansă, un început de repriză a doua foarte bun, când în minutul 10 aveam 2-0, şi nu pot decât să-mi felicit jucătorii pentru efortul mare pe care l-au făcut. E important pentru noi să câştigăm fiecare meci şi ne dorim să câştigăm campionatul. Nu e gata lupta pentru locul întâi, campionatul se joacă", a spus Rednic. Tehnicianul rapidist a precizat că victoria de la Bistriţa este cu atât mai meritată, cu cât a fost obţinută pe un teren "pe care nu se poate juca fotbal". "Era greu să stai pe picioare, dar să mai joci fotbal? Jucătorii mei au nota 10 la echilibristică, pentru că au câştigat. Noi jucăm numai de dragul de a juca, pentru a termina cât mai repede campionatul. S-a întâmplat anul trecut să fie în această perioadă cald, dar să joci în 15 decembrie... La Piatra Neamţ o să fie zăpadă. Aici a fost hochei, acolo o să fie schi", a spus Rednic.
Oţelul a oferit un nou meci spectacolEchipa Oţelul Galaţi a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-1), formaţia Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I, în care centralul Teodor Crăciunescu a acordat trei penaltiuri şi a eliminat doi jucători de la oaspeţi. Oaspeţii au rămas înferioritate numerică, în minutul 3, când Ilie Iordache l-a faultat în careu, în postură de ultim apărător, pe Szekely şi a fost eliminat. Centralul Teodor Crăciunescu a acordat penalti pentru Oţelul, care a preluat conducerea pe tabela de marcaj, scor 1-0, după ce Emil Jula a transformat lovitura de la 11 metri, în minutul 4. Pandurii Târgu Jiu a egalat, în minutul 28, printr-un penalti transformat de Constant Djapka, acordat de Crăciunescu după un fault al lui Jelev asupra lui Stromajer. În minutul 38, Gabriel Paraschiv a înscris pentru Oţelul golul de 2-1, şutând din întoarcere din 10 metri, după o pasă de la Szekely. Teodor Crăciunescu a acordat din nou penalti pentru gazde, în minutul 50, după un fault în careu al lui Jackson asupra lui Semeghin. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Jula, portarul Bălăeţ a respins în lateral, dar acelaşi Jula a reluat din cădere, de la 6 metri, în vinclul porţii oaspeţilor: scor 3-1. De la Pandurii a fost eliminat şi Djapka, în minutul 61, pentru un fault dur asupra lui Sârghi.
UTA, victorie mare la MioveniFormaţia UT Arad a încheiat anul 2007 cu o victorie în Liga I, după ce a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Dacia Mioveni. UTA a deschis scorul în minutul 70, prin Cristian Todea, care a marcat de la opt metri puţin lateral-dreapta, după o combinaţie cu Mircea Ilie. Dacia Mioveni a evoluat cu un jucător mai puţin ultimul sfert de oră, după ce Liviu Negoiţă a fost eliminat în minutul 75, după un atac violent la Hidişan.
Craiova a învins în extremis Poli IaşiEchipa Universitatea Craiova a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia Poli Iaşi. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 44, prin Martin Czernoch, care a marcat cu capul, din interiorul careului mic, de lângă Dorel Stoica, după o centrare de pe partea dreaptă a lui Adrian Ilie. În minutul 45+1, Ciprian Milea, de la Poli Iaşi, a fost eliminat pentru cumul de avertismente. El a primit al doilea cartonaş galben pentru că nu a respectat distanţa regulamentară la o lovitură liberă. Dănănae a marcat pentru Universitatea Craiova în minutul 69, însă reuşita sa a fost anulată, eronat, pe motiv de ofsaid.
Universitatea a restabilit egalitatea în minutul 73, prin Josh Mitchell, care a marcat de la 6 metri, după o centrare de pe dreapta a lui Bărboianu. Josh Rose a marcat golul victoriei Universităţii Craiova în minutul 82, după o fază prelungită de atac la poarta oaspeţilor, în care tot el a trimis o dată mingea în bară.