Tatonări
Contra şi Codrea, doriţi la Timişoara
Preşedintele clubului Poli Timişoara, Marian Iancu, a declarat că gruparea pe care o conduce încearcă să îi transfere în pauza competiţională din iarnă pe jucătorii Cosmin Contra şi Paul Codrea de la Getafe, respectiv AC Siena. "Ne interesează şi Contra şi Codrea. Întotdeauna am dorit să-i aducem la Timişoara. Noi încercăm să-i aducem pe amândoi în această iarnă, pentru că vrem să aducem ce e mai bun pentru Poli Timişoara. Nu cred însă că pentru Codrea se va pune problema în iarna asta. Noi încercăm, dar nu cred. Contra este însă aproape", a spus Iancu. Oficialul clubului bănăţean a explicat că deocamdată nu poate discuta despre sumele oferite cluburilor Getafe şi Siena pentru transferul celor doi fotbalişti, dar a lăsat să se înţeleagă că aceştia au clauze de reziliere în contractele lor. "Ei au problemele lor contractuale de care noi trebuie să ţinem cont. Nici unul nu este la final de contract şi nu vor putea transferaţi gratis. Să vedem, pentru că trebuie să ţinem cont şi să depăşim clauzele lor contractuale. Nu pot să vorbesc acum de sumele pe care le oferim pentru cei doi. Sunt negocieri atât cu Getafe, cât şi cu Siena. Dar pentru astfel de lucruri există un tipic, anumite protocoale", a adăugat preşedintele grupării Poli Timişoara. Întrebat dacă salariile oferite celor doi componenţi ai echipei naţionale a României sunt de nerefuzat, Marian Iancu a răspuns: "Există un raport calitate-preţ. Un raport pe care Poli Timişoara l-a respectat întotdeauna". Contractul lui Cosmin Contra cu clubul spaniol Getafe expiră la 30 iunie 2008, în timp ce înţelegerea lui Paul Codrea cu gruparea italiană AC Siena se încheie la finalul sezonului 2008-2009.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Contra şi Codrea, doriţi la Timişoara.
Vizualizări articol: 686 | | Notează articolul: Contra şi Codrea, doriţi la Timişoara0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.