Distincţie
Nicoliţă, ambasador antirasism
Fotbalistul stelist Bănel Nicoliţă a fost numit, vineri, în faţa a 300 de copii, ambasador antirasism în cadrul campaniei "Rasismul strică jocul, violenţa distruge vieţi", implementat de AFAN, CNCD, FRF şi European Roma Grassroots Organisation. Distincţia i-a fost înmânată în cadrul unei festivităţi organizate la Sala Antilopa din Bucureşti de către consilierul de stat Mariana Bitang şi directorul executiv al European Roma Grassroots Organisation, Valeriu Nicolae, în prezenţa a 300 de elevi de la şcoli din Capitală şi din apropiere. La eveniment au mai fost prezenţi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, antrenorul de box Gheorghe Simion şi fostul fotbalist de culoare Nana Falemi. Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, consideră că este inacceptabil ca rasismul să existe pe stadioanele din România. "Şi în Marea Britanie există probleme cu rasismul în fotbal. Cluburile şi fanii s-au aliat pentru a stopa aceste probleme. Suporterii ar trebui să aibă discuţii în contradictoriu pe tema şanselor echipelor Dinamo, Rapid sau CFR Cluj să câştige campionatul, sau ca România să supravieţuiască în grupa de la Euro", a spus Barnett. Bănel Nicoliţă a fost asaltat de copii pentru autografe şi nu a dorit să acorde declaraţii reprezentanţilor media.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Nicoliţă, ambasador antirasism.
Vizualizări articol: 634 | | Notează articolul: Nicoliţă, ambasador antirasism0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.