Etapa a XXI-a a Ligii Naționale de handbal masculin a consemnat o victorie de senzație pentru echipa locală, CSU Suceava, care a reușit să răpună în sala „Dumitru Bernicu” vicecampioana României, CSM Constanța.
În fața unui public admirabil, universitarii au condus partida de la un capăt la celălalt, impunându-se clar la final, cu scorul de 34-30. Aceeași diferență, de patru goluri pe tabela de marcaj, s-a înregistrat și la pauză, 18-14 în favoarea echipei gazdă.
Sucevenii au zburdat realmente pe teren în fața lui George Buricea, selecționerul echipei naționale de seniori, care ocupă și postul de antrenor principal la formația dobrogeană.
Cel mai bun jucător de pe teren a fost foarte talentatul Codrin Radu, în vârstă de doar 19 ani, care a reușit să înscrie 10 goluri din 13 aruncări.
CSU Suceava: Şelaru (9 intervenții), Makaria (1), Podovei – C. Radu (10 goluri), Lazurcă (9), Gavriloaia (4), Csog (4), Grigore (3), Tîrzioru (2), Ştefan (1), Bologa (1), Niculaie, Bruj, Dascălu, Ilucă, Lupu. Antrenori: Bogdan Șoldănescu, Petru Ghervan și Iulian Andrei.
Acesta a fost primul joc din cadrul etapei a XXI-a. În urma acestui succes universitarii și-au securizat poziția a șaptea în clasament, beneficiind acum de un avans de 6 puncte în raport cu principala urmăritoare, CSM Bacău.
În runda următoare, joi, 3 aprilie, sucevenii vor primi vizita celor de la Minaur Baia Mare.