Pugilista suceveană Lăcrămioara Perijoc a cucerit medalia de aur la turneul Boxam Elite, găzduit de localitatea spaniolă La Nucia, după ce a învins-o în finala categoriei 57 kg pe englezoaica Vivien Parsons.
România a obținut alte două medalii de argint la această competiție, prin Claudia Nechita (cat. 60 kg) și Mihaela Bădescu (cat. 52 kg).
Lăcrimioara Perijoc a fost singura reprezentantă a boxului românesc la Jocurile Olimpice de la Paris.
Pugilista în vârstă de 31 de ani a deprins pasiunea pentru box de la regretatul antrenor Doru Iftime, care a trimis-o pentru prima oară în ring la vârsta de 16 ani, la CSM Suceava. Acesta s-a stins din viață în anul 2012, după ce a suferit un stop cardio-respirator chiar în timpul unui antrenament.
Lăcrimioara Perijoc are în palmares o medalie de aur la Europenele din 2019, din Spania, o medalie de argint la Jocurile Europene 2023, din Polonia, o medalie de argint la Campionatele Europene din 2024, de la Belgrad, și tot o medalie de argint la Mondialele din 2022, de la Istanbul.