Fotbal
Perioada de transferuri în fotbalul județean debutează la începutul săptămânii viitoare
de Gabriel TODERAŞCU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Asociația Județeană de Fotbal Suceava n-a stabilit până acum datele sezonului de primăvară. Cert este că în acest an Liga a V-a se va relua mai repede decât Liga a IV-a, în condițiile în care în acest eșalon nu s-au disputat încă ultimele trei etape din turul campionatului. Cel mai probabil, formațiile de eșalonul al cincilea vor reveni în competiție la mijlocul lunii martie, iar cele de Liga a IV-a, cu o săptămână sau două mai târziu.
Federația Română de Fotbal a anunțat însă că, la nivel național, perioada de transferuri a iernii se va derula în intervalul 14 ianuarie – 10 februarie. De acest lucru se va ține cont numai în ceea ce privește Liga a IV-a, la Liga a V-a perioada de transferuri urmând să se încheie cu 24 de ore înainte de startul sezonului oficial de primăvară.
În Liga a IV-a ierarhia este condusă de Cetatea Suceava (34 puncte), urmată în clasament de Viitorul Liteni (29 puncte) și Bradul Putna (28 puncte).
În Liga a V-a liderii celor două serii sunt Voința Zvoriștea și Larix Dornișoara.
Vizualizări articol: 166 | | Notează articolul: Perioada de transferuri în fotbalul județean debutează la începutul săptămânii viitoare0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:
1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.
Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.