Doi tineri sportivi suceveni au participat recent la turnee din circuitul Federației Române de Tenis, înregistrând rezultate foarte bune.
Astfel, Robert Alin Reiner a reușit să câștige ediția I a turneului BST Arena de la Baia Mare, concurând la categoria de vârstă băieți 12 ani. Tenismenul antrenat de Costin Berariu, la ACS Tenis King Suceava, a trecut pe rând de Mihnea Deac, din Dej, cu 6-0, 6-2, de maramureșeanul Edvard Mark Barcs, cu 6-0, 6-0, pentru ca în meciul decisiv pentru titlu să învingă un alt reprezentant al gazdelor, este vorba de Andrei Mihaljek Fejszes, cu scorul de 6-1, 6-0.
De asemenea, rădăuțeanca Teodora Mironescu a jucat finala Cupei de Toamnă de la Bacău, unde a cedat greu, cu 6-7, 6-7, în fața Andreei Nețoiu-Marinescu, de la ACS Junior Pro Tennis București. Până a accede în ultimul act al concursului de la categoria fete 12 ani, sportiva pregătită de Ciprian Onofrei la Bucovina Tennis Club le-a învins pe Ana Husărescu (Iași), cu 6-0, 6-2, Raisa Zabolotnai (Iași), cu 6-1, 6-2, și pe Adelina Ioana Rădășanu, de la ACS Nada Florilor Fălticeni, cu 6-3, 6-0.