Humoreanul Mihai Macovei, cel mai titrat jucător de rugby român ani la rândul, cu 104 selecții la Națională, unde de 71 de ori a fost căpitan, a împlinit în aceste zile 38 de ani, primind foarte multe urări din țară, în special din partea suporterilor.
Mihai trăiește în orașul stațiune francez Archachon, unde a evoluat ultima oară pe terenul de rugby, la final de 2023.
Pentru Mihai Macovei anii 2023 și 2024 nu au fost prea buni și au coincis cu momentul în care a decis, recent, că nu va mai juca rugby.
El a trecut în ultimii doi ani prin trei operații, la cervicală, menisc și mai ales printr-o operație pe cord deschis.
Mihai Macovei a depășit bine o operație pe cord deschis
Acum 4-5 ani de zile a fost prima dată când, în urma ecografiilor periodice pe care le fac sportivii, medicii au sesizat că aorta inimii lui Mihai Macovei este dilatată.
Timp de 4 ani, Macovei a jucat cu această problemă, având aviz de la medici.
Lucrurile s-au schimbat în rău în luna ianuarie a acestui an, când, la o nouă evaluare riguroasă, la început de an, medicul a observat o agravare a problemei de la aortă. I s-a spus atunci că există deja riscuri mari de rupere a aortei, mai ales pe fondul contactelor dure de la rugby.
Atunci a decis să se opereze imediat, fără a mai amâna.
Problemele fizice au apărut parcă brusc la finalul carierei
Intervenția chirurgicală a decurs bine, iar Macovei a făcut o recuperare foarte bună. Nu are restricții și a reluat de luni bune activitatea fizică, alergare, bicicletă etc.
Totuși, Mihai spune că nu este într-o formă fizică extraordinară per ansamblu.
Sportivul nu a avut o carieră cu multe accidentări, însă după ce nu a mai jucat problemele parcă au venit una după alta.
A terminat școala de antrenori și are studii superioare în kinetoterapie
Medicii i-au spus că ar mai putea juca rugby, cel puțin la nivel de semiprofesioniști, evoluția privind problema de la inimă fiind bună, însă a cântărit avantajele și dezavantajele și a luat o decizie clară.
”M-am gândit că la 38 de ani ar fi un chin inutil să revin doar pentru a juca un an de zile.
Am probleme medicale care încă mă supără, în special la genunchi și la spate. Așa că mi-am luat gândul de la cariera de jucător. Am terminat școala de antrenori de rugby, pot începe să antreneze și mai am și opțiunea legată de o carieră de kinetoterapeut, am urmat facultatea cât am jucat în țară.
Acum, la acest moment, mă bucur de familie, de cei doi băieți ai noștri”, a declarat Mihai Macovei pentru Monitorul de Suceava.
Băieții joacă rugby. ”Îi urmăresc atent, au calități pentru sportul ăsta”
Ajungem și la copii, unde Mihai are motive de bucurie.
Stefan, în vârstă de 7 ani, și Denis, în vârstă de 5 ani, joacă deja rugby la grupele de copii, iar Mihai spune că a simțit deja că ”au microbul rugby în ei”.
”Îi urmăresc atent, au calități pentru sportul ăsta. Dacă voi simți că nu au șanse de a ajunge sus eu voi fi primul care le voi spune asta. Deocamdată sunt optimist cu privire la ei și la evoluția lor legată de rugby”, spune Mihai Macovei.
Urmărește de la distanță rugby-ul românesc, dar este deschis la colaborări
Humoreanul care a îmbrăcat tricoul României de 104 ori și a fost în mai mult de jumătate dintre prezențe și căpitan spune că a rupt orice contact direct cu staff-ul Naționalei de anul trecut și urmărește rugbiul de la noi de la distanță.
La începutul anului viitor, România are meciurile decisive pentru calificarea la următoarea Cupă Mondială de rugby. Având în vedere că numărul de echipe care vor participa la competiția supremă a fost crescut de la 20 la 24, Mihai spune că nu ar trebui să fie probleme în obținerea calificării, deși evident că meciurile cu Portugalia, Belgia și Germania vor fi toate dificile.
Mihai Macovei a încheiat cu un gust amar aventura de la Naționala României, având în vedere că a fost apt de joc pentru ultimele două meciuri la Mondialul de anul trecut, însă nu a fost selecționat.
Deși nu are contact direct cu rugbiul românesc, Mihai Macovei a declarat că este deschis la orice colaborare, dacă vor fi propuneri serioase.
Acesta este de părere că în România trebuie să se investească cu adevărat în copii la rugby, cu un plan serios, pe 7-8 ani, pentru a veni apoi și rezultatele.
Mihai este de părere că și la Gura Humorului și Suceava ar trebui să se pună accent mai mult pe juniori, chiar exclusiv pe echipe de copii și juniori.