Rugby Club Gura Humorului a avut parte de un meci infernal, sâmbătă, pe stadionul Tineretului, în fața echipei Steaua București, în cadrul grupelor de calificare din Cupa României la rugby.
Deși au pus serios ”osul la bătaie” și au placat mult, gazdele nu au reușit să țină ritmul cu Steaua, pierzând cu scorul de 97 la 13.
Managerul-jucător Ștefăniță Rusu, care a fost în teren și în acest meci, la 48 de ani, a ajuns din nou la concluzia că diferența dintre eșalonul I și II este foarte mare.
În loc să dezarmeze, acesta a subliniat că doar prin jocuri cu echipele puternice pot crește și sportivii din a doua divizie: ”Cred că am demonstrat că poți să încasezi un scor de genul ăsta și să ieși cu capul sus de pe teren. Nu am făcut non-combat, am participat la spectacol, băieții au arătat atitudine bună, au placat bine jucători de la Naționala României, dar nu am putut ține ritmul, nu suntem pregătiți pentru un astfel de ritm de joc sufocant pentru noi.”
Ștefăniță Rusu (care a mulțumit spectatorilor pentru prezența ridicată la meci și sponsorilor care ajută echipă) crede că jucătorii humoreni pot avea șansa de a ajunge la un nivel înalt doar dacă se va găsi o soluție ca RC Gura Humorului să joace cât mai repede, chiar de la anul, în primul eșalon.
”Atâta timp cât nu joci cu ei nu te poți ridica la nivelul lor”, este concluzia humorenilor după acest meci.
De amintit și că la Steaua au jucat mai mulți sportivi trecuți pe la juniori pe la Suceava sau Gura Humorului, Alin Conache, Tudor Butnariu, Viorel Lucaci (acum antrenor) și tânărul recent transferat de la LPS Suceava, Gabriel Plăcintă.
RC Gura Humorului a transmis mulțumiri și antrenorului echipei de juniori I a LPS Suceava, care a înțeles să lase câțiva dintre jucătorii cu dublă legitimare să joace cu Steaua și care a modificat programul echipei sale pentru ca RC Gura Humorului să aibă o echipă competitivă și pentru următoarea etapă.