La sfârșitul acestei săptămâni va debuta o nouă ediție a Ligii Naționale de handbal masculin. CSU Suceava va începe sezonul pe teren propriu, urmând să primească în sala „Dumitru Bernicu” vizita formației Steaua București. Partida se va disputa sâmbătă, de la ora 17.30.
„După două luni pline de pregătire, cu toții suntem nerăbdători să începem campionatul. Sperăm să debutăm cu dreptul în fața suporterilor noștri, dar nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de locul ocupat de Steaua în precedenta ediție de campionat. Au în lot mulți jucători de valoare cu experiență vastă în cupele europene. Mă aștept la un joc foarte dificil, dar vom face totul ca punctele să rămână la Suceava”, a declarat antrenorul principal al universitarilor, Bogdan Șoldănescu.
Sucevenii nu vor putea conta la acest joc pe portarul Darius Makaria și pe apărătorul Andrei Bruj, ambii accidentați, însă sunt încrezători înaintea confruntării de sâmbătă.
„Venim după o pregătire de vară bună și ne bucurăm că începe campionatul. Sper să reușim un rezultat bun, dar pentru asta trebuie să fim puternici în apărare, să câștigăm duelurile unu la unu și să ne punem în valoare armele secrete, faza a doua și contraatacul. Cred că punctul forte al Stelei este linia de 9 metri, care are în componență jucători foarte puternici”, a precizat interul dreapta Eduard Iordachi.
Iată cum se prezintă programul rundei inaugurale a Ligii Zimbrilor:
SCM Poli Timișoara – CSM Focșani
CSM Făgăraș – HC Buzău
CSU Suceava – Steaua București
CSM Vaslui – CSM București
CSM Constanța – Dinamo București
Potaissa Turda CSM Odorheiu Secuiesc
Minaur Baia Mare – CSM Bacău