În perioada 2-17 februarie 2024 s-a desfășurat Campionatul European Winter Cups U14 la tenis de câmp, la care au participat cele mai bune 32 de echipe din întreaga Europă. Prima fază a competiției a presupus organizarea de turnee în 4 grupe (zone) formate din câte 8 echipe, primele două echipe din fiecare grupă calificându-se la turneul final, care s-a desfășurat la Niederzier, Germania.
România a făcut parte din zona A (România, Cehia, Suedia, Estonia, Lituania, Spania, Norvegia și Finlanda)și a fost reprezentată în Finlanda de cei trei juniori, membri ai lotului național U14: fălticeneanul Arcip David, legitimat la Lechner Tennis School, Radu Andrei, de la Tenis Club Enache București, și Dorin Darius, de la LPS Mircea Eliade București, fiind coordonată de antrenorul Enache Corneliu – Mario, de la Clubul Tenis Club Enache București. După meciuri spectaculoase, echipa țării noastre a obținut o performanță extraordinara în prima etapa a Campionatului European, obținând primul loc în grupă.
La turneul final desfășurat la Niederzier, cei trei juniori au întâlnit, în primul tur, echipa Marii Britanii, o echipă puternică, care a învins echipa României la doar 2 puncte diferență, scorul final după confruntare fiind 2-1 pentru Marea Britanie. Astfel, România a intrat în bătălia pentru locurile 5-8. Următoarea echipă adversară României a fost Ungaria, pe care România a învins-o categoric cu scorul de 3-0. Ultima zi de concurs a adus România în fața Olandei, de care nu a reușit să treacă, la finalul zile scorul fiind în favoarea Olandei 2-1. Astfel, după ultima confruntare, România a terminat concursul final pe locul 6 european.
David Arcip s-a calificat turneul U14Super Category de la Stockholm, Suedia
După această experiență unică, în care David Arcip a reprezentat România, sportivul din Fălticeni se pregătește pentru turneul U14Super Category de la Stockholm, Suedia, unul dintre cele cinci turnee Super Category organizate în Europa, la care participă cei mai puternici juniori de pe continent, care se va desfășura în perioada 24 februarie - 3 martie 2024, urmat de un alt turneu în Cipru.
David Arcip ne-a spus: „Este un rezultat bun având în vedere echipele închegate și foarte bine pregătite care au fost prezente la acest concurs, câștigat meritoriu de Franța. Sunt foarte mulțumit de aceste rezultate care mi-au consolidat încrederea în potențialul meu de a aborda meciuri grele, în compania unor jucători mai experimentați și cu multe meciuri la activ pe arenele internaționale. Fiecare pas, fiecare meci câștigat mă motivează și mă ajută să cred că pot să tind cât mai sus în clasamentul european, momentan clasându-mă pe locul 75 european. Fiecare meci pierdut este analizat împreună cu antrenorul meu, Ferry Lechner, și asta înseamnă că mai am de învățat, că trebuie să mă pregătesc mai temeinic. Mulțumesc în mod deosebit domnului antrenor Ferry Lechner, cu care colaborez de 6 ani, pentru încrederea pe care o are în mine. De asemenea, mulțumesc tuturor sponsorilor care susțin performanța și fac posibile deplasările mele la competițiile naționale și internaționale. Mulţumesc cadrelor didactice din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 30 din Brașov pentru înțelegere și susţinere în activitatea sportivă și părinților, care sunt mereu alături de mine, chiar dacă distanța dintre Brașov și Fălticeni este destul de mare”.