La finalul acestei săptămâni se va relua Liga Națională de handbal masculin cu meciurile etapei a XV-a, a doua a returului. Formația locală, CSU Suceava, va disputa primul meci oficial din 2024 pe teren propriu, urmând să primească în sala „Dumitru Bernicu” vizita Universității Cluj, sâmbătă, 3 februarie, cu începere de la ora 17.00.
Miercuri, 7 februarie, de la ora 15.00, universitarii au programat un meci interesant, în deplasare, cu Steaua București, partidă ce va fi transmisă în direct de postul de televiziune PRO Arena.
În decurs de doar două zile, pe 16 și 18 februarie, formația antrenată de Bogdan Șoldănescu va susține două jocuri, la Timișoara, împotriva celor de la Politehnica. Primul meci va conta pentru runda cu numărul XVII a Ligii Zimbrilor, în vreme ce următorul se va disputa în cadrul turului întâi al Cupei României.
După trei partide în deplasare, sucevenii vor reveni în fața propriilor suporteri în data de vineri, 23 februarie, pentru un duel de gală, în campionat, împotriva celei mai bune echipe din România, Dinamo București.
Clasament
1 Dinamo București14 14 0 0 524-390 42
2 CSM Constanța 14 11 1 2 419-352 34
3 Minaur Baia Mare14 10 2 2 443-395 32
4 CSM București 14 8 2 4 401-380 26
5 Potaissa Turda 14 7 3 4 477-440 24
6 HC Buzău 14 7 2 5 436-426 23
7 CSM Focșani 14 6 2 6 394-422 20
8 CSM Bacău14 5 3 6 404-432 18
9 CSU Suceava 14 6 0 8 440-480 18
10 Steaua București 14 3 2 9 401-429 11
11 SCM Politehnica Timișoara 14 3 2 9 365-410 11
12 Universitatea Cluj14 3 1 10 409-457 10
13 CSM Sighișoara 14 3 0 11 347-405 9
14 CSM Vaslui14 1 2 11 387-429 5