Fostul fotbalist al formației Steaua București Sorin Paraschiv este noul președinte al Forestei. Această știre a fost confirmată de Andrei Ciutac, care a precizat că Paraschiv a fost numit în funcția de președinte de către noul acționariat, care va prelua în mod oficial controlul clubului pe parcursul săptămânii viitoare. Tot atunci, noua conducere a echipei va organiza o conferință de presă în care va prezenta planul în ceea ce privește activitatea clubului pentru perioada următoare.
Noii acționari bucureșteni ai Forestei, împreună cu Sorin Paraschiv, au numit și un nou antrenor principal în persoana lui Dan Florin Croitoru, fost mijlocaș al Cetății Suceava în urmă cu 18 ani. Manager al Școlii de Fotbal „Steaua Magică” Iași, Dan Florin Croitoru a antrenat până în acest an la nivelul eșalonului al treilea formații precum CSM Pașcani, Știința Miroslava sau Hușana Huși.
Dan Florin Croitoru va debuta pe banca tehnică a Forestei sâmbătă, cu începere de la ora 11.30, cu prilejul meciului amical din deplasare, cu Știința Miroslava.