Echipa de rugby Under 18 a României a avut o evoluție excelentă la Trofeul Boys U18 7s desfășurat la Zabki, în Polonia, câștigând toate partidele și adjudecându-și astfel acest trofeu european.
Căpitanul echipei a fost suceveanul David Balan, o reală speranță a rugbiului românesc.
În finală, România a învins Letonia cu scorul de 19-12.
Această competiție este practic a doua ca valoare la rugbiul în 7 din Europa, iar prin câștigarea ei România va juca în viitor în competiția de elită.
Rugby-ul în 7 este sport olimpic, iar aceste rezultate dau speranța că România poate conta la această disciplină diferită de rugby-ul în 15, dar și cu multe în comun.
Este un joc în care atuul principal este viteza și rezistența, partidele având loc pe suprafață mare, cu contact mult mai puțin și în care este nevoie de ingeniozitate, viteză și schimbări de direcție.
Revenind la David Balan, el are 18 ani, este originar din satul Păiseni, comuna Cornu Luncii, și a fost descoperit de antrenorul Mihai Coca.
David Balan a fost beneficiar al bursei ”Rugby pentru Toți”, jucând la CSȘ Gura Humorului și o perioadă și la LPS Suceava.
David Balan joacă la rugby în 15 pe postul de mijlocul la deschidere, fiind un sportiv cu reale calități.
David Balan și Alin Conache sunt vârfurile generației tinere de rugbiști plecați de la Suceava, însă mai sunt și alți câțiva tineri de 18-20 de ani foarte promițători.
În lotul României U 18 pentru acest turneu de rugby în 7 din Polonia s-a mai aflat și suceveanul Matei Bivol.
David Balan și Alin Conache sunt în mod cert printre speranțele rugbiului din România.